A tăiat și el porcul cu statul paralel! Florian Coldea a confirmat prezenţa lui Liviu Dragnea la un eveniment al SRI din Ajunul Crăciunului

April 06, 2018

Scris de Adrian Bărbulescu

Publicat în Politică

Preşedintele Comisiei de Control al SRI, Claudiu Manda, a declarat că Florian Coldea a confirmat prezenţa lui Liviu Dragnea la un eveniment al SRI organizat în ajunul unui Crăciun. Printre participanţi, George Maior, Victor Ponta, Sebastian Ghiţă şi parteneri externi."A spus că a existat un alt fel de eveniment în Ajunul Crăciunului. La acel eveniment au participat mai multe persoane. A fost întrebat câte, a spus că peste 10 persoane, nu vrea să detalieze numele. A fost rugat doar să confirme unele persoanele despre care ştim în spaţiul publiic şi a confirmat. A spus că toate acele persoane erau beneficiari sau parteneri ai SRI. A fost un astfel de eveniment, nu s-a tăiat niciun porc. Printre aceste persoane erau doamnul Ghiţă, domnul Dragnea, domnul Maior, domnul Coldea, parteneri externi şi domnul Ponta, dar nu mai ştiu dacă l-ar întrebat dar există afirmaţia domnului Maior despre acest eveniment", a declarat Claudiu Manda după audierea lui Florian Coldea.
Preşedintele Comisiei de Control al SRI a precizat că Florian Coldea nu a vrut să precizeze dacă la evenimentul respectiv a participat şi Laura Codruţa Kovesi. "Când am făcut enumerarea, l-am întrebat pe domnul Coldea. Nu a răspuns la această întrebare, cum a confirma domnul Maior numele domnei Kovesi şi doamnei Stanciu. Cred că domnul Maior a confirmat la momentul respectiv despre prezenţa doamnei Kovesi şi doamnei Livia Stanciu. La momentul când l-am întrebat pe Florian Coldea, când am enumerat acele nume, le-a confirmat, dar la Kovesi nu a vrut să răspundă", a precizat Manda.
"Una dintre întrebări a fost o curiozitate a colegului nostru, afirmaţia că ar acorda consultanţă domnului Dragnea. A spus că nu, nu se ocupă de acest lucru cu niciun politician", a mai spus preşedintele comisiei.