Acțiunea Laurei Codruța Kovesi are șanse la CEDO. Curtea europeană a admis contestația fostei șefe a DNA față de revocarea din funcție

January 29, 2019

Scris de Adrian Bărbulescu

Publicat în Administrație

Fosta şefă a DNA Laura Codruţa Kovesi are șanse la CEDO, după ce curtea europeană a admis acțiunea prin care contestă decizia de revocare din funcţie, iar acum urmează să înceapă judecata pe fond.“Plângerea a trecut de filtru. Peste 90% din plângeri nu trec. Curtea a constatat că îndeplineşte criteriile de admisibilitate şi va merge într-o etapă superioară. Începe judecata pe fond”, a declarat pentru G4Media Nicolae Popescu, avocatul Laurei Codruța Kovesi, a declarat pentru G4media.
Laura Codruţa Kovesi a atacat, în decembrie 2018, la CEDO decizia de revocare din funcţia de şef al DNA, susţinând că nu a avut calitatea de parte în conflictul constituţional soluţionat la CCR, că instanţa constituţională a hotărât revocarea sa, dar că nu a fost citată, nici n-a avut posibilitatea de a se apăra. Kovesi mai arată că decizia CCR nu a putut fi contestată şi că, în consecinţă, nu i-au fost respectate garanţiile unui proces echitabil.
"Motivele pe care le-am invocat în acţiune au vizat faptul că, prin decizia sa, Curtea Constituţională a hotărât revocarea din funcţie, deşi, nu am avut calitatea de parte în conflictul soluţionat de instanţa constituţională, nu am fost citată în faţa Curţii Constituţionale şi nu am avut posibilitatea de a avea cel puţin calitatea de „intervenientă” pentru a exprima un punct de vedere în apărarea mea. Decizia Curţii Constituţionale nu a putut fi contestată, inexistenţa unei căi de atac fiind stabilită de însăşi motivarea Deciziei Curţii Constituţionale. Astfel, am reclamat şi faptul că nu există în dreptul intern un temei de drept prin care să poată fi exercitată o cale de atac împotriva Deciziei Curţii Constituţionale nr. 358 din 30 mai 2018", afirma Kovesi într-un răspuns pentru G4media.
"În procedura în care Curtea Constituţională a emis Decizia nr. 358 din 30 mai 2018 nu au fost respectate garanţiile unui proces echitabil, sub aspectul accesului la un tribunal, având în vedere că nu există în dreptul intern „un recurs efectiv”, un temei de drept şi o procedură internă bazată pe criterii obiective care să îmi ofere dreptul la o contestaţie privitoare la drepturile şi obligaţiile cu caracter civil referitoare la măsurile disciplinare dispuse de ministrul justiţiei şi decise de Curtea Constituţională printr-o decizie definitivă, fără cale de atac ”, a susţinut Laura Codruţa Kovesi în răspunsul pentru G4Media.ro, dat prin intermediul Biroului de presă al Parchetului general.
Pe 9 iulie anul trecut, preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretul de revocare a şefei DNA, Laura Codruţa Kovesi, după ce a fost obligat în acest sens de Curtea Constituţională. Acum, Kovesi are șanse la CEDO.