Adrian Botez, liderul grupării Academia Infractorilor, va sta după gratii aproape un sfert de secol. Ce pedepse s-au mai dat în dosar

November 03, 2016

Scris de Adrian Bărbulescu

Publicat în România nașilor

Adrian Marin Botez, liderul temutei grupări Academia Infractorilor, a fost condamnat joi definitiv de magistrații Curții de Apel București la 24 de ani, două luni și 20 de zile de închisoare.
Judecătorii de la CAB au admis contestația formulată de Botez și au decis să reducă pedeapsa de 30 de ani de închisoare primită la Tribunalul București.
"Desființează în parte sentința penală apelată și în fond rejudecând: (...) condamnă inculpatul Adrian Botez, pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la tâlhărie în formă continuată (24 de acte materiale), la pedeapsa de 8 ani și 4 luni închisoare. (...) condamnă același inculpat la pedeapsa închisorii de 5 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la furt calificat (Andorra — 05.04.2011). (...) condamnă același inculpat, pentru săvârșirea infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat comisă în stare de recidivă postcondamnatorie, la pedeapsa de 1 an și 8 luni închisoare. (...) condamnă același inculpat, pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la tâlhărie calificată în formă continuată comisă în stare de recidivă postcondamnatorie, la pedeapsa de 3 ani și 4 luni închisoare (Milano — 01.12.2015). (...) condamnă același inculpat, pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la tâlhărie calificată comisă în stare de recidivă postcondamnatorie (rămasă în faza tentativei), la pedeapsa de 1 an și 8 luni închisoare (Aarhus — Danemarca — 10.04.2015). (...) contopește pedepsele aplicate prin prezenta și aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 8 ani și 4 luni închisoare, la care se adaugă sporul de o treime din totalul celorlalte pedepse, respectiv trei ani, zece luni și 20 de zile închisoare, rezultând 12 ani, 2 luni și 20 de zile închisoare. În temeiul art. 43 alin. 1,2 Cod penal adaugă pedeapsa aplicată prin prezenta la restul de pedeapsă de 12 (doisprezece) ani închisoare rămas neexecutat din pedeapsa de 12 ani închisoare, (...), rezultând pedeapsa finală de 24 de ani, 2 luni și 20 de zile de închisoare. (...). În baza art. 40 alin. 3 Cod penal scade din pedeapsa de 24 de ani, 2 luni și 20 de zile închisoare aplicată inculpatului, arestarea preventivă de la data de 20.05.2014 la data de 30.06.2014 (dedusă prin decizia penală nr. 2215/30.06.2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție) și pedeapsa executată de la data de 16.01.2015 la zi", potrivit minutei deciziei.
În cazul celorlalți inculpați din dosar, instanța a decis respingerea apelurilor și menținerea deciziei date de Tribunalul București. "În baza art. 421 pct. 1 lit. b C.p.p. respinge ca nefondate apelurile declarate de apelanții-inculpați Alexandra Gheorghiu, Florin Alexandru Pădurean, Florin Daniel Diță, Cătălin Ionuț Ispas, Constantin Mihai, Petru Cosmin Munteanu, Petru Bogdan Movilă și Cosmin Andrei Rusu împotriva aceleiași sentințe penale. În baza art. 424 al. 3 C.p.p. deduce din pedepse durata prevenției de la data de 23.04.2015 pentru inculpații Cătălin Ionuț Ispas, Petru Bogdan Movilă și de la 24.04.2015 la zi pentru inculpații Florin Daniel Diță, Constantin Mihai, Petru Cosmin Munteanu, Cosmin Andrei Rusu și de la 14.05.2015 la zi pentru inculpatul Florin Alexandru Pădurean", se arată în minută. Decizia este definitivă.
Pe 15 octombrie 2015, DIICOT a dispus trimiterea în judecată a 18 membri din rețeaua criminală autointitulată "Academia Infractorilor Români", specializată în jafuri armate la magazine de lux din Europa, unde au provocat un prejudiciu de aproximativ 8,5 milioane de euro.