Numele lui Cătălin Predoiu, ministrul Justiţiei, este folosit, ilegal, ca factor de presiune în dosarele grele ale justiţiei, potrivit unei plângeri la Parchetul General. Una dintre marile societăţi de avocatură din România este acuzată că foloseşte numele ministrului justiţiei pentru a-i intimida pe judecători. Predoiu are cunoştinţă de cele de mai sus, dar nu s-a agitat să-i determine pe avocaţii firmei de unde a plecat în funcţia de ministru să renunţe la a-şi mai crea, astfel, avantaje în instanţă.Presiuni în instante

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost înştiinţat, încă din luna august, că o celebra casa de avocatură foloseşte ilegal numele ministrului justiţiei în procese cu greutate, cu scopul, potrivit reclamanţilor, de a-i intimida pe judecători. Casa de avocatură reclamată este tocmai ultima societate în care a lucrat actualul ministru al justiţiei – Zamfirescu, Racoti, Predoiu. Deşi ministrul a plecat, cel puţin oficial, cu arme şi bagaje, din societatea de avocatură respectivă, aceasta nu a operat schimbări, nici în antetul, nici în stampila aplicată pe documentele oficiale înaintate instanţelor în dosare „cu greutate”.

Numele ministrului, folosit pentru a intimida judecătorii

Potrivit declaraţiei de interese a ministrului Cătălin Marian Predoiu, acesta a cesionat părţile sociale pe care le deţinea la „SCA Zamfirescu-Racoti-Predoiu”. De cealaltă parte, dacă luăm în considerare aparenţele create de documentele depuse în instanţă, el pare a fi în continuare avocat asociat al casei de avocatură menţionată mai sus. „SCA Zamfirescu – Racoti – Predoiu prezintă cu un tupeu rar întâlnit, în orice litigiu în care sunt angajaţi avocaţi ai acestei societăţi, ca titlu de marcă şi numele Predoiu, inclusiv prin aplicarea stampilei, pentru a face cunoscut instanţelor şi părţilor în litigiu că în calitate de apărător este angajată o personalitate importantă de înalt rang guvernamental, nimeni altul decât ministrul justiţiei (…) Reprezentanţii societăţii folosesc ostentativ, pe tonuri sentenţioase, numele proprietarilor societăţii, accentuând numele domnului C.M. Predoiu, cu scopul vădit de a timora instanţă, respectiv făcând-o să înţeleagă/să ţină seama/să fie atentă împotriva cărei personalităţi urmează să se pronunţe”, se arata într-o plângere înregistrată la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Între lege şi cumetrie

Catalin Predoiu, "ministrul abuz"

Rezultă, potrivit celor de mai sus, că ne aflăm într-una din următoarele două situaţii de conflict cu legea romana în vigoare. Fie ministrul Predoiu continua să susţină interesele societăţii de avocatură din care s-a lansat în funcţia de demnitate publică, fie societatea de avocatură foloseşte ilegal numele ministrului. Legea romană (161/2003) interzice „folosirea sau permisiunea de a folosi imaginea publică, numele, vocea sau semnătura persoanei care exercita demnităţi publice şi funcţii publice, pentru orice formă de publicitate privitoare la o activitate care aduce profit, cu excepţia publicităţii pentru scopuri caritabile”. Este de domeniul evidentei că activitatea de avocatură nu este de natură caritabilă, ci una aducătoare de profit, ba chiar de profituri substanţiale. Astfel că Predoiu, ca ministru al justiţiei, este dator să respecte legea şi să îndrăznească să-şi jeneze foştii asociaţi, chiar dacă unul dintre ei, fost decan al baroului (!) îi este şi socru „în funcţiune” (?!).

Unora nu le plac surprizele

Nominalizarea lui Predoiu a venit, în lună martie, după aproape două luni de dispute între premier şi preşedinte pe tema numirii unui ministru la Justiţie. După demisia lui Tudor Chiuariu, anchetat de DNA în dosarul Poştă, Tariceanu a propus-o pe Norica Nicolai, propunere refuzată categoric de preşedinte, care a argumentat cu … mapa profesională a acesteia. După o perioadă în care interimatul a fost asigurat de ministrul Apărării Teodor Melescanu, premierul a încercat o „rotaţie a cadrelor”: l-a propus pe ministrul Apărării, Teodor Melescanu că titular la Justiţie iar la Ministerul Apărării l-a propus pe Radu Stroe. Mutarea de răspuns a preşedintelui a fost să dea de înţeles că nu va accepta schimbarea ministrului Apărării cu doar o lună înaintea summitului NATO de la Bucureşti. Numirea lui Predoiu, acceptată fără rezerve la Cotroceni, a trezit nemulţumiri în toate partidele. Dacă unii membri ai conducerii PNL şi-au acuzat şeful că a luat decizia în consens cu Băsescu, fără acordul Biroului Politic, preşedintele PD-L, Emil Boc, a făcut trimiteri la subţirimea ofertei PNL despre care a sugerat că duce lipsă de candidaţi pentru funcţii de ministru.


Articolul precedentNAVROM Constanța, radiografia unei incredibile disparitii
Articolul următorAlgocalminul, otravă la liber