Consiliul Superior al Magistraturii a avizat negativ proiectul de modificare a legilor Justiţiei asumat de Parlament

November 09, 2017

Scris de Adrian Bărbulescu

Publicat în Administrație

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a dat joi aviz negativ proiectului de modificare a legilor Justiţiei care a fost asumat de Parlament. Procurorul general Augustin Lazăr a spus că principalele propuneri contestate se referă la procedura de numire la vârful parchetelor şi la înfiinţarea unui Consiliu de integritate, care ar fi o instituţie neconstituţională.
Şedinţa plenului CSM a durat aproximativ trei ore, iar decizia de a aviza negativ acest proiect, în forma asumată de parlamentarii PSD-ALDE, a fost luată cu 11 la şapte voturi.
"Nu suntem de acord cu propunerea care se referă la Inspecţia Judiciară şi la înfiinţarea unui Consiliu de Integritate, având indicii puternice că ar fi o instituţie neconstituţională. O altă prevedere contestată este cea privind numirile la vârful parchetelor, care ar fi absolut politizate. Mai sunt alte două propuneri de modificare care ar fi de natură să lezeze independenţa justiţiei", a spus Augustin Lazăr, la ieşirea de la CSM. Avizul CSM este consultativ.
Atât reprezentanţii procurorilor, cât şi ai judecătorilor, întruniţi în adunări generale, au cerut CSM emiterea unui aviz negativ şi ”respingerea în bloc” a proiectelor întrucât ”conţin necorelări şi lacune şi nu induc predictibilitate şi stabilitate în sistemul judiciar din România”.
După şedinţa CSM, ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat că a fost o dezbatere cu final ştiut, în care, pe alocuri, a fost folosit un limbaj dublu. "A fost o dezbatere, nu aş spune neapărat tensionată, dar, din punctul meu de vedere, a fost o dezbatere cu final Ştiut. Personal, eram convins că rezultul va fi acelaşi. O dezbatere în care pe alocuri s-a folosit limbaj dublu şi în care cineva, nu dau nume, s-a făcut că nu ştie sau nu înţelege un anumit lucru. Dezbaterea a avut loc în contextul în care o doamnă judecător membră CSM spunea că la avizul precedent votul s-a schimbat peste noapte - din unanimitate favorabil a devenit negativ", a spus Tudorel Toader.