Crin Antonescu și amalgamul PNL

October 23, 2011

Scris de Dragos Moldovan

Publicat în Politică

     Există o teză de doctorat intitulată „Istoria postdecembristă a Partidului Naţional Liberal”? Ar trebui să existe! Probabil că peneliștii sunt oameni care au strâns în cercul lor cele mai multe pasiuni, patimi, tensiuni, iubiri și trădări dintre toţi cetăţenii încartiruiţi politic.

 Mult mai multe energii sentimentale și intelectuale s-au consumat în interiorul Partidului Naţional Liberal, nenumărat mai multe intrigi, decât în  Partidul Democraţiei Sociale din Romînia. Care foarte, foarte multă vreme nu a fost decât un grup de interese. (Capabil să mobilizeze masele, e adevărat, însă cu criterii de admitere la fel de drastice ca ţin cel mai select ;i exclusivist club.)

Cu totul și cu totul altfel au stat lucrurile în privinţa Partidului Naţional Liberal. Ei, ăia care cică ar fi fost să fie creme de la creme, parfum, au fost de la bun început o structură politică extrem de permisivă. La capitolul organizare – zero! Toată afacerea consta într-un avânt revoluţionar și un idealism amestecate în oala anticomunismului instinctiv, imunitar. Alături de cele mai rafinate esenţe ale inteligenţei găseai și osânza râncedă a arivismului.

Spuneam, afacere. Da, pentru că până la urmă în asta s-a trsformat mișcarea liberală din România. |ntr-o afacere de care au vrut să profite o grămadă de indivizi, reinventaţi dimpreună cu democraţia românească. Mulţi  securiști activau în Partidul Democraţiei Sociale din România, dar găseai cu toptanul pripășiţi și în Partidul Naţional Liberal.  Diferenţa era că sub directa îndrumare a lui Ion Iliescu and co. fiecare știa de fiecare, pe câtă vreme Radu Câmpenu era pa! Fluturaș zburătăcind din floare în floare, pe câmpie, printre nasurile taurilor amorezaţi, loviţi de amoc.

Radu Câmpeanu, o experienţă utilă

PNL s-a reînfiinţat la 15 ianuarie 1990. Lumea nu mai știe, sau nu mai acordă importanţă, dar Radu Câmpenu a fost președintele tineretului liberal înainte să dea comuniștii cu bombardeaua-n ideologii și-n doctrine. După aia a plecat în Franţa de unde s-a reîntors în România pentru a declanșa o poveste pe cât de agitată pe atât de fascinantă - cea a liberalismului. Ajuns de râsul lumii cândva. Urcat pe culmile puterii până de curând.

Bine. Deci Radu Câmpenu a fost primul președinte al Partidului Naţional Liberal după căderea comunismului în România. A urmat o coadă luuuuungă - lungă, una care risca să arunce în derizoriu întreaga mișcare. Poate că asta s-a și intenţionat. Partidul s-a rupt în șpe bucăţi de parcă ar fi fost o grenadă defensivă. După alegerile din 20 mai 1990 a apărut Partidul Naţional Liberal – Aripa Tânără. Deosebit de ridicol, fie și numai prin titulatură. Liderii de atunci ai acestuia: Dinu Patriciu, Radu Boroianu și Andrei Chiliman. Un proiect eșuat.

A urmat relaţia extrem de tensionată și de controversată cu ceea ce a fost Convenţia Democratică din România. Căreia, graţie unui alt destin, PNL i-a supravieţuit cu seninătate. (Au intrat și-au ieșit din CDR ca din alte alea.) Iniţial Partidul Naţional Liberal a ratat intrarea în Parlament pentru că rupsese legaturile cu Convenţia. Perioada 1992-1996. Se formează PNL-Convenţia Democratică, cu Niculae Cerveni, Dinu Zamfirescu, Adrian Popescu Necșești. Toţi niște figuri cât se poate de pitorești. Evenimentele se precipită și Radu Câmpenu este mazilit pentru a fi înscăunat la conducerea Partidului Naţional Liberal (care?, ar putea întreba cineva cu îndreptăţită mirare) Mircea Ionescu Quintus.

Rezultă de aici Partidul Naţional Liberal – Radu Câmpeanu. Partidul National Liberal – Aripa Tânără folosește drept platformă pentru înfiinţarea Partidului Liberal 93, cifrele însemnând, firește, anul înfiinţării acestuia. Sub conducerea lui Quintus, PNL revine în Convenţia Democratică și participă la guvernare. Fuzionează cu Partidul Alianţa Civicș (PAC) cea care l-a produs pe Crin Antonescu, sub conducerea lui Nicolae Manolescu.

Mircea Ionescu Quintus lasă Partidul Naţional Liberal pe mâinile lui Valeriu Stoica, în timpul președinţiei căruia se produce fuziunea cu Alianţa pentru România, așchie din Partidul Democraţiei Sociale din România, condus atunci de Ion Iliescu. După numai un an se întronează Theodor Stolojan. Amândoi sunt excluși din partid, pentru colaboraţionism cu Traian Băsescu. Decizia este girată de Călin Popescu Tăriceanu, noul lider suprem. Făcut zdrenţe, după patru ani, de către Crin Antonescu. (Plus Dinu Patriciu.)

Pauză

Mi-aș dori ca cei care citesc toate chestiile astea să nu înţeleagă mai nimic. Nu de alta, dar pentru că nu este nimic de înţeles, de fapt. Până la urmă, ca într-un basm, s-au adunat toţi la un loc, au guvernat timp de un mandat întreg, în minoritate fiind, și acum fac front comun în opoziţia unită cu Partidul Social Democrat și cu Partidul Conservator. Si iarăși se aud cârteli. Iar e zvon de dizidenţă. Dinu Patriciu s-a apucat de încă un proiect politic, zice-se.

Era necesară povestea asta a istoriei postdecembriste a Partidului National Liberal. Deși poate a părut lungă ea e spusă foarte pe scurt. Ca să mă credeţi: din Partidul Alianţei Civice a apărut și Mona Muscă , din Alternativa 2000, altă șmecherie, Varujan Vosganian, Uniunea Forţelor de Dreapta, eheee, ce vremuri, am spus, nu vreau să vă împui capul. Perioada asta a Partidului National Liberal e ca o junglă pe care e mai mișto s-o privești din avion decât s-o străbaţi cu piciorul. Adrian Ciroianu, remember? Cristian David. Ludovic Orban.

Partidul National Liberal are o putere de regenerare fantastică și de asta am abuzat, poate, de răbdarea unora, lungindu-mă  cu povestiri neduse până la capăt. Ca să demonstrez că el, Partidul Naţional Liberal, a fost mult mai expus dezastrului politico-electoral decât Partidul National }ărănesc- Creștin Democrat. Junglă, basm, e greu de povestit tot ceea ce s-a întâmplat în ultimii douăzeci de ani în Partidul National Liberal. Un Pulp Fiction al politicii românești?

Dinu Patriciu și Crin Antonescu

Clar: posibile personaje de-ale lui Quentin Tarantino! Care e mai tare? Acum, Crin Antonescu. Fără discuţie! Este liderul unui proiect naţional fără precedent, pe câtă vreme Dinu Patriciu este doar un om de afaceri, controversat. Si ai cărui bani pot fi înlocuiţi, cu succes și cu asupra de măsură cu cei ai lui Dan Voiculescu, ar spune unii, care ar lua în calcul și impactul trusturilor media  deţinute de cei doi. Este Crin Antonescu un politician puternic în Partidul Naţional Liberal? Este cel mai puternic președinte pe care l-a avut acest partid. Dar Crin Antonescu este azi doar formal mai puternic decât, să zicem, Ludovic Orban. Pentru că despre asta este vorba: despre faptul că, deocamdată, Crin Antonescu are o putere formală în partid. Beneficiază de un cec în alb , care va fi onorat atunci când proiectul Uniunii Social Liberale își va fi dovedit viabilitatea. |n virtutea acestei responsabilităţi, în parte liber asumate, în parte impusă, Crin Antonescu are dreptul la decizii definitive. Așa cum în alte partide rar se întâlnesc.

Crin Antonescu reprezintă un paradox politic demn de toată atenţia. Cineva ar spune: un dictator de mucava. Nu! Eu spun, un despot cu pistolul la tâmplă.

Dinu Patriciu în sus, Dinu Patriciu în jos! La ora actuală Dinu Patriciu este un chibiţ, care, cu toţi banii lui, nu poate să facă nimic semnificativ în Partidul Naţional Liberal. Poate să scindeze, încă o dată!, Dinu Patriciu, Partidul Naţional Liberal? Da, într-un film al lui Tarantino. Dinu Patriciu orbecăie după putere, în timp ce Crin Antonescu o pipăie, legat la ochi.

Punct ochit

Săgeata liberală ar putea să-și mai nimerescă încă o dată ţinta. Dar dacă o să se ducă în bălării va trage după ea soarta unor îndelungi războaie. Din interiorul partidului și din afara lui. Crin Antonescu este cel a cărui mână nu trebuie să ezite. {i ai cărui ochi să nu clipească. Pentru că altminteri prietenii săi, care au pariat bani mulţi pe el, vor asista, puţin oripilaţi, la felul mafiot în care i se vor împrăștia creierii pe jos.