Furtul, de către o instituţie a statului a unei proprietăţi a municipalităţii Băii Mari, evaluată în 1874 la valoarea a 120 de kilograme de aur de 24 de karate, şi vânzarea acesteia cu o sumă de 16 ori mai mică în favoarea unei firme înregistrate într-un paradis fiscal au fost facilitate de un cumul de acţiuni ilegale.

Cum a putut fi furată “instituţional” o clădire de peste 3.000 de metri pătraţi, inclusă pe lista monumentelor istorice de categorie A (de interes naţional), fără ca nimeni să fie sancţionat în vreun fel deşi există dovezi incontestabile a ilegalităţii?

Hotelul din căsuţa poştală

După 13 ani de la înstrăinarea clădirii, aceasta se află în patrimoniul unei societăţi cu sediul în… căsuţa poştală nr. 583 din Vaduz, capitala principatului Liechtenstein.

Hotelul, cunoscut astăzi de băimăreni sub denumirea “Minerul”, a fost construit în anul 1874, finanţarea construcţiei fiind făcută exclusiv din bugetul Primăriei Baia Mare. Clădirea, una cu arhitectură revoluţionară pentru sfârşitul secolului al XIX-lea, a fost edificată în timpul mandatului de primar al lui Fésüs Menyhert (72 de ani), un medic pasionat de arheologie, care a şi murit la sfârşitul acelui an, după ce şi-a văzut visul împlinit: o clădire de lux, care includea un hotel, un restaurant şi un casino. Menyhert a inaugurat hotelul, botezat „Regele Stefan” (“Istvan Kiraly”), după ce a repartizat 92.728 de forinţi şi 72 de creiţari, echivalentul a aproape un milion de dolari aur.

Conform cotaţiilor bursei din New York din anul 1874, preţul plătit din bugetul oraşului Baia Mare pentru ridicarea clădirii echivala cu 120 de kilograme de aur de 24 de karate – astăzi, această cantitate de aur valorează peste 5,7 milioane de dolari. Robert Tökölyi, arhivist la Direcţia Judeţeană a Arhivelor Naţionale, care a studiat toate documentele legate de Hotelul “Ştefan”, a precizat că decizia autorităţilor locale de a ridica un imobil de lux a fost determinată de creşterea în dimensiune a oraşului, precum şi a numărului călătorilor străini care tranzitau zona, până atunci opţiunile de cazare limitându-se la vechile hanuri “Fekete Sas” (Vulturul Negru) şi “Cerbul de Aur”. În 1874, clădirea a fost înscrisă în cartea funciară, proprietarul Hotelului „Regele Stefan” fiind Primaria oraşului Baia Mare.

123 de ani în proprietatea municipiului

Clădirea fost modernizată în 1901, Primăria investind încă 15.000 de forinţi, însă la 12 august 1905, a ars într-un incendiu devastator, fiind reconstruită. De la înscrierea sa, în Cartea Funciară, nu se mai operează niciun înscris, timp de 123 de ani, clădirea rămânînd mereu în proprietatea municipalităţii. Singurul transfer de proprietate, considerat astăzi abuziv, s-a făcut doar la naţionalizarea făcută de regimul comunist.

După decembrie 1989, imobilul din centrul fostei cetăţi medievale a fost administrat de SC Mara SA (fostul Oficiu Judeţean de Turism) apoi, din 1995, de SC Hotel Restaurant “Minerul” SA, rezultat din divizarea Mara.

Povestea vânzării ilegale a clădirii din patrimoniul Primăriei a început cu iniţierea procesului de privatizare. Conform Legii nr.58 din 1991, societatile comerciale din proprietatea statului intrau 70% în gestiunea unei instituţii nou-create, Fondul Proprietatii de Stat (FPS), iar 30% din acţiuni erau transfrate la cinci fonduri regionale ale proprietatii private (SIF-uri). Aşa s-a întâmplat şi cu SC Hotel Restaurant “Minerul” SA, numai că odată cu firma, FPS s-a considerat stăpân şi pe bunurile administrate de aceasta, deşi hotelul-restaurant era în proprietatea municipalităţii. Conform strategiei guvernamentale, FPS trebuia să vândă procentele deţinute la respectivele societăţi până la sfârşitul anului 1998.

Răpită şi vândută de FPS

În februarie 1998, FPS, condus la acea vreme de Sorin Dimitriu, anunţa scoaterea la vânzare a unor socieăţi printre care se regăsea şi Hotelul Restaurant „Minerul” Baia Mare. Hotelul a fost vândut în mai puţin de o lună, la 4 martie 1998, cumpăratorul celor 70% din acţiuni fiind SC Curitiba Invest Establishment, o firma inregistrata în Liechtenstein şi administrată de Uri Markuse (69 de ani), cu domiciliul în Tel Aviv, pe Sokolov nr. 86.

“Tranzacţia (întocmirea şi semnarea documentelor, precum şi achitarea sumei) s-a făcut la Bucureşti”, au precizat surse din cadrul FPS Maramureş. Conform contractului de vânzare-cumpărare, Markuse trebuia să plătească, pentru 70% din firma statului, suma de 1.2 miliarde de lei vechi (echivalentul a 351.000 dolari). Conform contractului, Curitiba trebuia să investească în reabilitarea clădirii suma de 1,2 milioane de dolari, defalcată pe parcursul a trei ani. “Las la o parte faptul că suma de vânzare a fost una extrem de mică, dar în contract se menţiona faptul că dacă aceste investiţii nu vor fi realizate, firma ar fi urmat sa plăteasca penalităţi de 300.000-350.000 de dolari, fără să se facă menţiunea ce urmează după acest demers. Investiţiile nu s-au făcut, firma Curitiba a plătit penalităţile statului român, adică FPS-ului, şi nu s-a mai întâmplat nimic până prin anul 2000-2001 când firma a solicitat o autorizaţie de construire Primăriei Baia Mare pentru refacerea acoperişului”, a explicat Vasile Barbul, city manager al Băii Mari.

Primăria, învinsă de propria-i neglijenţă

La 13 ani de la vânzare, fostul Hotel Ştefan este închis, imobilul golit – în interior au rămas doar pereţii şi structura de rezistenţă – şi până în urmă cu o lună când a fost refăcut acoperişul a fost lăsat pradă intemperiilor. Până atunci, timp de peste 10 ani a plouat şi a nins în interiorul clădirii monument istoric de importanţă naţională, clasa A. Autorităţile urbei recunosc astăzi că au fost incapabile să intervină, nereuşind să demonstreze evidenţa, că hotelul era al Primăriei, al oraşului, ca şi cum nimeni din instituţia care administrează Baia Mare nu a verificat timp de 18 ani inventarul municipalităţii.

În Cartea Funciară a Hotelului Ştefan, la 123 de ani de la înscriere, după vânzarea sa către firma Curitiba Invest Estabilishment, apar primele înscrisuri care atestă că proprietar este… SC Hotel Restaurant Minerul SA, la care acţionar majoritar, cu 70%, este Curitiba, iar acţionar minoritar este o firma de textile din Baia Sprie, Sauro Confex SRL, fosta Mifdar Com, administrată de Maria Fagi. Tardiv, autorităţile locale recunosc că “undeva s-a greşit”. De fapt, până la 17 ianuarie 2000, Primăria mai putea să conteste dreptul de proprietate asupra hotelului cerut de firma controlată de Uri Markuse, dar nimeni de la Primăria Baia Mare, care are un întreg compartiment juridic, nu s-a prezentat la procesul de la Judecătoria Baia Mare, fapt înscris în motivaţia deciziei judecătoreşti. Mai mult, sentinţa atribuirii dreptului de proprietate asupra Hotelului “Minerul” către firma controlată de Uri Markuse nu a fost atacată de Primăria Baia Mare cu recurs, aşa că în 12 aprilie 2000 sentinţa a devenit definitivă şi irevocabilă.

Dovezile proprietăţii, doar istorie

Studiind documentele oficiale ale vremii, cei de la Direcţia Judeţeană a Arhivelor Naţionale sunt fermi: hotelul a aparţinut mereu oraşului. „De la construirea sa din 1874 şi până la al doilea război mondial acest hotel s-a aflat în patrimoniul Primăriei Baia Mare. Deţinem documente oficiale care atestă, fără nicio îndoială, acest fapt”, a declarat arhivistul Robert Tokolyi, specialistul instituţiei în istoricul clădirii. Însă chiar dacă Hotelul Ştefan a fost construit de Primăria Baia Mare şi a aparţinut mereu oraşului, nefiind niciodată înstrăinat, de 13 ani are un alt proprietar: Curitiba Invest, care a plătit, prin contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni nr. 52 din 4 martie 1998, încheiat cu FPS, de 16 de ori mai puţin decât valoarea sa însă nu proprietarului de drept, ci FPS, care a furat-o şi apoi a vândut-o fără să deţină niciun document de  proprietate în afară de un înscris în Cartea Funciară, determinat de o lege care preciza că imobilele din adminsitrarea unro societăţi de stat trec în proprietatea acestora.

În 30 noiembrie 2007, firma lui Markuse a ipotecat hotelul, pentru 400.000 de dolari, la Banca Sanpaolo Imi Bank Romania SA sucursala Baia Mare. Ipoteca a fost radiată în 11 octombrie 2010, în aceeaşi zi fiind instituită o altă ipotecă, de 500.000 de euro, la Banca CR Firenze Romania SA sucursala Satu Mare.

Astăzi, conducerea Primăriei Baia Mare, care a pierdut pe nimic un bun care aparţinea oraşului, se gândeste să… răscumpere hotelul! Pentru asta se vehiculează o sumă de 6-8 milioane de euro, plus alte câteva milioane de euro pentru reabilitare. Parcă era mai ieftin să-l fi păstrat gratis…

Articolul precedentMIRCEA MOLOT:“Dacă cetățenii îmi dau girul, voi candida din nou la Consiliul Județean”
Articolul următorMuzeul Aurului, închis în Trezoreria Brad