Curtea Constituțională îi dă dreptate lui Liviu Dragnea în ce privește completul de cinci judecători. Există conflict de natură constituțională

November 07, 2018

Scris de Adrian Bărbulescu

Publicat în România nașilor

Curtea Constituţională a decis că există conflict juridic de natură constituţională între Parlament şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pe în ce privește completul de cinci judecători.Decizia a fost luată cu majoritate de voturi. Curtea Constituţională a admis, miercuri, sesizarea premierului Viorica Dăncilă în legătură cu un conflict juridic de natură constituţională între Parlament şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în ce privește completul de cinci judecători.
Preşedintele CCR, Valer Dorneanu, a explicat la finalul şedinţei că Instanţa supremă a dat mai multe hotărâri începând cu anul 2014, potrivit cărora erau desemnaţi prin tragere la sorţi doar patru membri ai completelor de 5. Urmează ca Înalta Curte să ia de îndată măsurile necesare pentru constituirea completurilor de 5, în sensul desemnării prin tragere la sorţi a tuturor membrilor acestor completuri, a mai spus Dorneanu.
Completurile de 5 judecători în materie penală de la Instanţa supremă au pe rol dosare importante, în care sunt judecaţi, printre alţii, liderul PSD, Liviu Dragnea, liderul ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, omul de afaceri Sebastian Ghiţă şi fostul judecător de la CCR Toni Greblă. De altfel, preşedintele PSD a deschis la Curtea de Apel Bucureşti, în contencios, un proces împotriva Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în care a reclamat nelegalitatea constituirii completurilor.
Curtea Constituţională a fost sesizată pe 2 octombrie de către premierul Viorica Dăncilă în legătură cu un conflict de natură constituţională între Parlament şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. "În data de 2 octombrie 2018, Curtea Constituţională a fost sesizată de către prim-ministru cu o 'cerere de soluţionare a unui conflict juridic de natură constituţională între Parlamentul României, pe de o parte, şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pe de altă parte, determinat de refuzul explicit al acestei din urmă autorităţi publice de a aplica o lege adoptată de Parlament şi substituirea în acest mod, implicit, autorităţii legiuitoare'. Sesizarea constituie obiectul dosarului nr.1417E/2018", informa CCR.
Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, declara anterior că decizia Colegiului de Conducere al Înaltei Curţi privind completul de cinci judecători poate fi atacată în contencios administrativ sau poate fi sesizată Curtea Constituţională.