DIICOT a reținut 33 de persoane în dosarul clanului Ștoacă. De la trafic de droguri la proxenetism și înșelăciune

June 07, 2018

Scris de Adrian Bărbulescu

Publicat în România nașilor

Procurorii DIICOT au reţinut 33 de persoane în dosarul clanului Ştoacă, pentru săvârşirea mai multor infracţiuni, printre care trafic de droguri şi persoane, proxenetism, înşelăciune, influenţarea declaraţiilor, cumpărare de influenţă şi dare de mită.Potrivit unor surse judiciare, printre cei reţinuţi se află Cristian Cosmin Mihai, fiul lui Cristian Dănuţ Mihai, fost senator de Brăila, dar şi Pollak Bohus, cunoscut drept "Ben" de la reality show-ul "Insula iubirii". Primul este acuzat de aderare la un grup infracţional organizat, proxenetism şi trafic de persoane, iar Pollak Bohus de trafic de droguri.
Procurorii DIICOT au efectuat miercuri 57 de percheziţii domiciliare în Bucureşti şi în judeţele Ilfov şi Giurgiu, pentru destructurarea unui grup infracţional organizat, specializat în trafic de droguri de mare risc, trafic de persoane, proxenetism, trafic de influenţă, trafic de persoane, trafic de minori, înşelăciune, influenţarea declaraţiilor, cumpărare de influenţă şi dare de mită.
Conform DIICOT, percheziţiile au vizat membri ai clanului Ştoacă. "Începând cu anii 2000, s-a încercat prin intervenţii succesive din partea organelor judiciare destructurarea unei grupări ce acţiona cu precădere pe linia traficului ilicit de droguri de mare risc, în sectoarele 4 şi 5 ale municipiului Bucureşti, grupare de tip mafiot, bazată pe relaţii de familie, cunoscută în lumea interlopă sub denumirea de 'Ştoacă'. Ceea ce s-a dorit a fi o descurajare a membrilor reţelei în a se implica în distribuirea pe piaţa neagră a drogurilor de risc, în special a heroinei şi cocainei, s-a dovedit în realitate o activare a unei noi generaţii, crescută şi instruită de cei ce au coordonat de-a lungul timpului activitatea infracţională a grupării, aceştia profitând de faptul că niciodată nu s-a reuşit destructurarea completă a grupului, o parte din lideri rămânând în libertate", precizează DIICOT.
Sursa citată menţionează că, în permanenţă, persoanele care au preluat coordonarea grupării au respectat aceeaşi ideologie legată de posibilitatea de a-şi asigura un standard de viaţă prin obţinerea de venituri din vânzarea drogurilor de mare risc (cocaină, heroină), exploatarea persoanelor vulnerabile prin obligarea la practicarea prostituţiei, aservirea tinerilor proveniţi din familii destrămate şi care să acţioneze, la cerere, recurgând la fapte de violenţă, contra patrimoniului sau ce vizează libertatea de mişcare.
Urmare a intervenţiilor autorităţii judiciare şi a faptului că cei doi lideri ai grupului infracţional înaintau în vârstă, aceştia au predat coordonarea grupării fiilor şi nepoţilor acestora, care au început să se implice în coordonarea membrilor grupării, după tiparul predecesorilor lor. Noii lideri au respectat delimitarea teritorială impusă de predecesorii lor, astfel încât activităţile infracţionale ale clanului Ştoacă să nu interfereze cu cele ale altor clanuri.