Florin Jianu acuză: niciun ministru prezent la şedinţa de Guvern din 31 ianuarie nu a ştiut despre Ordonanţa 13 de modificare a codurilor penale

February 14, 2017

Scris de Adrian Bărbulescu

Publicat în Politică

Fostul ministru pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat Florin Jianu a declarat marți că nu crede că vreunul dintre miniștrii prezenți la ședința de Guvern din 31 ianuarie a știut despre Ordonanța 13 pentru modificarea și completarea Codului penal și a Codului de procedură penală.
„În ședința de Guvern nu se votează, nu ai posibilitatea să te opui unui act normativ. Singurii implicați într-un act normativ sunt inițiatorul, avizatorii și premierul care își asumă acel act. Posibilitatea de a interveni pe un act normativ o ai numai dacă materialele ți-au fost trimise cu câteva zile înainte și au fost prezentate în ședințele pregătitoare. Eu cred că niciunul dintre miniștrii prezenți la ședința de Guvern nu știa despre acele acte care au fost aduse la sfârșitul ședinței”, a spus Florin Jianu.
Acesta a demisionat din Guvern la două zile după ședința în care a fost aprobată OUG 13. Pe de altă parte, Florin Jianu a precizat că nu îl interesează nicio funcție publică însă va rămâne activ în zona antreprenoriatului și va ajuta, ca voluntar, fosta sa echipă pentru aplicarea măsurilor începute. Acesta a spus că discută, în continuare, cu unii reprezentanți ai Guvernului, însă numai chestiuni tehnice, pentru a sprijini acțiunile care vizează mediul de afaceri.
„Nu mă interesează nicio funcție publică. Mă interesează ca tot ceea ce am început ca ministru și tot ceea ce Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România a început de 25 de ani de când există să fie pus în practică. Țin în continuare legătura cu secretarii de stat din minister și discut cu ei despre programele ministerului. Suntem într-o competiție globală pe care noi, ca țară, nu ne permitem să o pierdem. Datele arată că în 2016 investițiile străine directe au fost mai multe, ca volum, decât în anul anterior, cu câteva sute de milioane, iar acest trend trebuie să continue”, a precizat Florin Jianu.