Fostul mogul de la OTV Dan Diaconescu, condamnat pentru șantaj, a fost eliberat condiționat din Penitenciarul Rahova

November 30, 2017

Scris de Adrian Bărbulescu

Publicat în România nașilor

Fostul patron al OTV Dan Diaconescu, încarcerat în martie 2015 după ce a fost condamnat la cinci ani şi jumătate de închisoare pentru şantaj, a fost pus în libertate, miercuri seară, după ce Tribunalul Ilfov a decis definitiv eliberarea sa condiţionată.
În faţa penitenciarului, Dan Diaconescu le-a transmis jurnaliştilor şi celor care îl aşteptau: "Dacă vreţi să vedeţi cum e în puşcărie, faceţi-vă televiziuni de succes şi partide de succes!".
Tribunalul Ilfov a respins contestaţia procurorilor la precedenta decizie a Judecătoriei Sectorului 4 privind punerea în libertate a fostului mogul. “Admite propunerea de liberare conditionată privind pe petentul condamnat Diaconescu Dan Cristian. Dispune liberarea conditionată a condamnatului de sub puterea mandatului de executare a pedepsei închisorii emis de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti (...) Măsura dispusă se comunică administraţiei locului de deţinere a inculpatului", este decizia pronunţată de magistraţii Judecătoriei Sectorului 4 .
Fostul patron al OTV a fost încarcerat la Penitenciarul Jilava. Dan Diaconescu a fost încarcerat în martie 2015, după ce a fost condamnat la 5 ani şi 6 luni de închisoare pentru şantaj. Dan Diaconescu a câştigat 200 de zile pentru că a lucrat în penitenciar şi alte 150 de zile după ce a scris cinci cărţi.