Fără îndoială, Ilfovul este pe primul loc în topul judeţelor atunci când vine vorba de evaziune fiscală. Angrouri de legume-fructe pe unde marfa se plimba nestingherită fără acte sau cu facturi false, jonglerii cu rambursarea TVA la ansamblurile rezidenţiale, ce mai, un adevărat dezmăţ fiscal. În aceste condiţii, averea personală a unor angajaţi ai Fiscului ilfovean creşte pe zi ce trece. Pentru a nu intra pe mâna DNA, unii funcţionari ai statului îşi trec proprietăţile imobiliare pe numele părinţilor, al socrilor sau, de ce nu, al amantelor. Alţii o fac la vedere.


Pentru bucureştenii care doreau să se mute de la bloc, dar nu aveau suficienţi bani pentru a-şi lua o casă sau un teren chiar în interiorul Capitalei, Ilfovul s-a transformat într-un adevărat paradis imobiliar.
La fel şi pentru cei care se mulţumeau şi cu un apartament la bloc, dar preţurile practicate în cartierele Bucureştilor se dovedeau a fi prohibitive pentru ei. Aşa se face că, printre vaci, căruţe şi ţărani cheflii încă de la primele ore ale dimineţii, în comunele din jurul Bucureştilor au început să apară, în perioada de boom imobiliar, ansambluri de vile şi chiar de blocuri. Unde era un teren liber şi, mai ales, ieftin, au apărut peste noapte investiţii imobiliare, chiar dacă drumurile erau desfundate, iar de mijloace de transport în comun către Capitala nici nu putea fi vorba.
O astfel de investiţie imobiliară este Militari Residence, situată pe teritoriul administrativ al comunei Chiajna. Particularitatea acestui ansamblu rezidenţial este că, spre deosebire de altele, locuinţele au continuat să se vândă chiar şi în plină criză, iar cartierul este în continuă dezvoltare.

Jonglerii cu TVA

Dsc00801

Şi totuşi, care să fie reţeta succesului? Ei bine, răspunsul la această întrebare l-au dat procurorii, care au descoperit numeroase matrapazlâcuri de natură fiscal-penala săvârşite de respectivii investitori imobiliari.
În toamna anului trecut, ei au şi fost săltaţi de procurori, dar apoi s-a dispus cercetarea lor în stare de libertate. Astfel, pe 6 septembrie 2011, procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu au dispus începerea acţiunii penale şi reţinerea, pe o durată de 24 de ore, a inculpaţilor Căpăţâna Constantin şi Mihai Puia Chivu, cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de evaziune fiscală. „Totodată, în cursul zilei de azi (6 septembrie 2011 – n.red.), aceştia au fost prezentaţi instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă“, se preciza în comunicatul remis la acea vreme de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ). De asemenea, procurorii au dispus începerea acţiunii penale faţă de inculpatul Mihai Gogu, solicitând instanţei arestarea sa în lipsa, precum şi începerea urmăririi penale faţă de învinuita Căpăţâna Stela – ambii, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală, se mai preciza în comunicatul amintit. Instanţa a hotărât, însă, cercetarea învinuiţilor în stare de libertate. Dar la acest aspect vom reveni mai târziu.
Să vedem mai întâi care era modul de operare al proprietarilor ansamblului Militari Residence:
Stela şi Constantin Căpăţâna îşi înregistraseră în contabilitatea proprie (persoane fizice autorizate), în cursul anului 2011, cheltuieli nereale, pe bază mai multor facturi fiscale falsificate, emise de societăţile administrate de inculpaţii Mihai Puia Chivu şi Mihai Gogu. Prejudiciul cauzat bugetului consolidat al statului de soţii Căpăţâna se cifrează la valoarea de 3.174.901 lei, au constatat procurorii. Tot ei dezvăluie şi motivul pentru care învinuiţii au apelat la această inginerie financiară: „Scopul pentru care cei doi au înregistrat în contabilitate facturile fiscale false l-a constituit diminuarea TVA-ului de plată datorat bugetului de stat privitor la construcţia unui complex rezidenţial în judeţul Ilfov. De asemenea, cei doi urmăreau obţinerea unor rambursări ilegale de TVA, în baza facturilor fiscale false emise de societăţile comerciale administrate de ceilalţi doi inculpaţi“.
Pe de altă parte, şi ceilalţi doi inculpaţi au atentat la veniturile bugetului de stat. Mihai Puia Chivu şi Mihai Gogu au înregistrat în contabilitate cheltuieli nereale, pe bază mai multor facturi fiscale falsificate (pretins emise de alte firme cu care ar fi avut raporturi comerciale), prin aceasta aducând bugetului de stat, fiecare dintre ei, un prejudiciu în valoare de 2.972.304 lei, respectiv 3.832.986 lei. Dacă facem totalul, rezultă un prejudiciu adus vistieriei statului de aproape 2,5 milioane de euro.

Cercetaţi în libertate

La vremea respectivă, lucrurile s-au precipitat, lăsându-se cu mare tam-tam. Procurorii, în colaborare cu poliţişti ai Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Ilfov, au făcut o serie de percheziţii acasă la inculpaţi şi la sediile firmelor administratede aceştia.
Între timp, însă, situaţia s-a mai liniştit, iar cercetările continuă în stare de libertate. Cercetările au fost pasate de la o autoritate a statului la alta, procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Cornetu trimiţând dosarele la instanţă superioară. „Dosarul numărul 4125/P/2011 a fost preluat în vederea soluţionării de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov. Faţă de această situaţie, vă solicităm să vă adresaţi instituţiei sus-menţionate“, au răspuns sec, la solicitarea revistei „Jurnal de Investigaţii“, reprezentanţii Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu. Ne-am adresat şi Parchetului de pe lângă Tribunalul Ilfov, care ne-a răspuns că dosarul se afla în anchetă la procuror, iar conform legii penale în vigoare, urmărirea penală nu este publică.

Nasul şi finul, la ANAF

Dsc04268

În timp ce procurorii descopereau ilegalitate după ilegalitate în afacerile din jurul Bucureştilor, ce făceau însă cei care ar fi trebuit să-i controleze? Ei bine, îşi sporeau considerabil averea personală. Şi nu aşa, pe faţă, ci cu o măiestrie ieşită din comun, astfel încât să nu dea ANI sau DNA peste ei.
La Direcţia Generală a Finanţelor Publice Ilfov, cuvântul de ordine este cumetria. Directorul executiv Marinel Rizea este nasul şefului Direcţiei de Control a instituţiei, Dan Florin Anghel.
În declaraţia de avere a nasului se regăsesc proprietăţi care l-ar face invidios şi pe un director de multinaţionala. Cinci terenuri la Periş, Clinceni, Petrăchioaia şi Bragadiru, un apartament în Bucureşti, o vilă de 380 mp la Periş, tablouri în valoare de 6000 de euro, bijuterii de 6500 de euro, plasamente şi investiţii în firme. Şi totuşi, nasul nu are maşina.

Funcţionar cu BMW X5

Dsc04262

În schimb, are fânul, şi nu orice maşină, ci un BMW model X5. Dacă privim însă declaraţia sa de avere, am putea crede că Dan Florin Anghel nu are nicio locuinţă, fiind nevoit să stea cu chirie.
Şi totuşi, lucrurile nu stau deloc aşa. Funcţionarul statului locuieşte într-o vilă impresionantă, renovată recent, cu o curte deloc mică, chiar în buricul Bucureştilor, pe strada Matei Elina Voievod. Numai că nimeni nu-i poate reproşa nimic, pentru că proprietatea este trecută pe numele socrilor.
O altă proprietate imobiliară este trecută pe numele mamei lui Anghel. Este vorba de un apartament de lux, situat într-un bloc nou din centrul Capitalei, în apropiere de Bucureşti Mall (Vitan), pe strada Grădinarilor. În fine, BMW-ul sau este văzut cu regularitate parcat în comună Dobroesti-Pantelimon, în faţa unei vile de tip duplex de pe strada Cireşului. Deseori rămâne la această adresă zile în şir, comportându-se ca un adevărat proprietar.
Anghel a mai fost văzut în numeroase rânduri zăbovind peste noapte la o altă vila de pe aceeaşi stradă. În acte, vilă îi aparţine altui dezvoltator imobiliar din judeţul Ilfov, Valentin Gagu.
Am vrut să lămurim problema, însă Dan Florin Anghel nu a fost deloc cooperant. „Nu am niciun fel de proprietate. De unde aveţi numărul meu de telefon?“ Întrebat ce este cu vilă din strada Matei Elina Voievod, funcţionarul a răspuns că este a socrilor, moştenire. Când a venit vorba despre casele din Dobroesti-Pantelimon, Anghel nu a mai dorit să dea detalii.

Articolul precedentRevoluţionarii Vasluiului: bodyguarzi şi alţi oportunişti
Articolul următorPDL – o hologramă electorală