Începe apelul în procesul lui Radu Mazăre privind retrocedarea plajelor din Constanța. În primă instanță, fostul primar a fost condamnat

December 18, 2018

Scris de Adrian Bărbulescu

Publicat în România nașilor

Procesul lui Radu Mazăre privind retrocedarea plajelor din Constanţa se va judeca în apel începând cu data de 7 ianuarie, a stabilit luni ÎCCJ. Dosarul retrocedărilor în care este judecat în apel Radu Mazăre este pe final. La termenul de luni, avocaţii din dosar au cerut sesizarea Curţii Constituţionale cu privire la presupusa nelegalitate a constituirii completului de trei judecători. Instanţa a rămas în pronunţare.
„Chestiunea privind sesizarea Curţii Constituţionale este o chestiune care a fost invocată în această cauză. La Curtea de Apel Bucureşti – din ce am înţeles de la colegii mei – se discută suspendarea efectelor hotărârii 80/2017, hotărâre în baza căreia a fost înfiinţat acest complet, însă excepţia care vizează articolul în baza căreia 9 (...) s-a format acest complet este invocată în această cauză . Este greu de spus (n.r. – ce efect va avea), să vedem în ce măsură instanţa va admite această excepţie, pentru că instanţa a rămas în pronunţare pe admisibilitatea excepţiei...apoi urmează al doilea palier al excepţei, sesizarea Curţii Constituţionale. Are efect pentru viitor şi în acelaşi timp are efect în cauzele în care a fost invocată, chiar dacă această cauză va fi între timp judecată. Cu alte cuvinte, în măsura în care Curtea Constituţională va admite această excepţie s-ar putea cere revizuirea sau, după caz, contestaţia în anulare”, a declarat avocatul lui Jean Andrei, unul dintre inculpaţii din procesul lui Radu Mazăre.
Marţi, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, la Secţia de Contencios Administrativ, va fi luată în discuţie o cerere formulată de avocatul unuia dintre inculpaţii din procesul lui Radu Mazăre, Georgică Giurgiucanu, care vizează acelaşi subiect al constituirii completului. „Am invocat o excepţie de nelegală compunere a completului de 3 (n.r. – judecători) având în vedere că hotărârea pe care s-a bazat constituirea acestui complet este una care pe de o parte nu am vazut-o şi care, pe de altă parte, din punctul nostru de vedere, nu există întrucât nu a fost publicată nicăieri, astfel încât ea nu poate produce efecte juridice. Mai mult decât atât, în lege şi în textul Constituţiei, se menţionează expres că nu poate fi făcută compunerea Înaltei Curţi din altceva decât prin lege. Aşa cum s-a decis şi în hotărârea care a decis conflictul, dreptul la un proces echitabil este compus şi din dreptul ca un complet să fie constituit imparţial, independent şi prin tragere la sorţi, adică în mod aleatoriu”, a declarat Ingrid Mocanu, apărătorul lui Georgică Giurgiucanu.
Fostul primar a fost condamnat cu suspendare în primă instanțăFostul primar al Constanţei Radu Mazăre a fost condamnat în acest dosar, în iulie anul trecut, la patru ani de închisoare cu suspendare.
El este acuzat, alături de alţi funcţionari, de atribuirea nelegală a unor terenuri, prejudiciul estimat de DNA fiind de 114 milioane de euro. Decizia instanţei a venit după nouă ani de procese şi alte opt amânări consecutive de pronunţare a unei sentinţe. În acelaşi dosar a fost condamnat şi fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa Nicuşor Constantinescu, la o pedeapsă de trei ani de închisoare cu suspendare. Alţi şapte funcţionari din cadrul Primăriei Constanţa au fost condamnaţi la câte trei ani de închisoare cu suspendare.
Ceilalţi 24 de acuzaţi din procesul lui Radu Mazăre au fost achitaţi de Tribunalul Bucureşti. Între aceştia se numără şi Cristi Borcea.