Investitorii ruși exploatează aurul de la Baia Mare

January 24, 2011

Scris de Eugen C. Stoica

Publicat în Economie

Polyus Gold, cel mai mare producător de aur din Europa (corporaţia miliardarului rus Mihail Prokhorov) a pus mâna pe aurul românesc după ce a cumpărat, în acest an, KazakhGold Group Limited (care deţine 25% din industria auriferă din Kazahstan). Astfel „s-a pricopsit” şi cu o subsidiară în Baia Mare:

compania Romaltyn Mining, descendentă a fostei uzine Aurul, numită apoi Transgold (cea implicată în accidentul ecologic transfrontalier din anul 2000).

În aparenţă o parte infimă, neglijabilă, a tranzacţiei, firma din Baia Mare este interesantă pentru Polyus Gold prin prisma faptului că aici se poate relua producţia de aur printr-o tehnologie extrem de rentabilă: cianurarea. Procedurile au început în urmă cu patru ani, de atunci desfăşurându-se o luptă surdă (metoda fiind una controversată în România), dar care se află într-un stadiu avansat.

De 30 de ori mai mult aur decât cifrele oficiale

Prelucrarea cu cianuri a sterilului minier de către Romaltyn Mining are o miză uriaşă. La scurt timp după ce Polyus Gold a devenit proprietar al companiei băimărene, directorul tehnic, Benoniu Munteanu, a afirmat că „SC Romaltyn Mining se bazează pentru procesare pe circa 8,5 milioane tone de steril din Iazul Central, singura resursă aflată astăzi în patrimoniul său”. Adevărul este altul!

Compania intrată în patrimoniul miliardarului rus Mihail Prokhorov nu urmăreşte prelucrarea sterilului doar din singura haldă pe care o deţine, cea din Tăuţii de Sus (implicată în accidentul ecologic din 2000), ci şi din alte perimetre. În noiembrie 2010, Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale i-a acordat companiei Romaltyn patru licenţe de exploatare a “produsului rezidual minier”. Conform acestora, Romaltyn poate exploata sterilul din iazurile de decantare de la Flotatia Centrala, Meda, Aurul Săsar şi de la Uzina de Preparare. Din cele patru “depozite de aur”, cel mai interesant concentrat piritos se află la halda de steril de la Flotaţia Centrală (situată între Baia Mare şi orăşelul Baia Sprie). Acesta este, susţin sursele noastre, de câteva ori mai bogat în aur decât o spun cifrele date publicităţii.

Potrivit datelor comunicate de fiecare când vreun oficial (deputaţii Luca Ştefănoiu - în 1999, Vlad Gabriel Hogea - în 2003 ori şeful Gărzii de Mediu Maramureş, Călin Crişan, în 2010) pirita arseno-auriferă din zona industrială de est a Băii Mari, depozitată în Uzina de Preparare Flotaţia Centrală, ar avea un conţinut de aur de 0,4 grame/tonă.

În realitate, compoziţia chimică a piritei de Şuior, stocate în incinta Uzinei de Preparare Flotaţia Centrală, indică valori mult mai mari de aur, care le depăşesc de aproape 30 ori pe cele publice. Conform unei expertize de specialitate care până acum nu a fost făcută publică, concentratul piritos arseno-aurifer de Şuior din Uzina de Preparare conţine… 11,30 grame de aur/tonă şi 43,10 grame de argint/tonă. Această analiză de specialitate a fost comandată de Compania Naţională a Metalelor Preţioase şi Neferoase REMIN SA (proprietara haldei) şi efectuată la singurul laborator atestat în acest sens din judeţ, fostul Institut de Cercetări şi Proiectări Miniere Baia Mare, de firma SC Lorechim SRL, specializată în cercetare şi extracţie a minereurilor metalifere neferoase.

Ce mai scoate cianura din steril

De asemenea, analiza efectuată de specialiştii în chimie şi metalurgie de la Lorechim atestă faptul că “pirita refractară cu conţinut de aur” mai conţine: sulf (46,78%), arsen (2,30%), plumb (0,61%), zinc (0,73%), cupru (0,04%), dioxid de siliciu (14,40%), oxid de calciu (sau var nestins - 1,27%), oxid de magneziu (0,12%), mangan (0,02%), fier (36,4%), stibiu (antimoniu - 0,08%), cadmiu (0,002%) şi seleniu (0,003%).

La Flotaţia Centrală din Baia Mare sunt depozitate aproximativ 10,5 milioane tone de steril cu metale grele şi 500.000 de tone de pirită arsenioasă (numit în limbaj mai puţin tehnic: „steril aurifer”). Se estimează că prin prelucrarea prin tehnologia cianurării se obţin peste 5,65 tone de aur. Directorul tehnic al Romaltyn Mining, Benoniu Munteanu, a afirmat că noii proprietari ai companiei din Baia Mare “doresc să reia activitatea de procesare până la începutul anului 2011”.

Transgold ar fi „şterpelit” din România aur, wolfram şi beriliu

Proiectul “Aurul” a debutat în 9 mai 1990, dată la care a fost semnat acordul de principiu între Esmeralda Ranger Exploration (Australia), Compania Natională Remin Baia Mare şi Geomin SA Bucureşti. Noua firmă, SC Aurul SA, avea următorul acţionariat: Esmeralda - 50%, Compania Remin - 44,5%, Geomin S.A. Bucureşti - 5%, alţii - 0,5%, iar obiectul de activitate declarat era extracţia metalelor neferoase din sterile de flotaţie depozitate în haldele din jurul municipiului Baia Mare. După apariţia companiei australiene în Maramureş, la conducerea Remin s-au perindat trei oameni-cheie, care s-au regăsit ulterior în structurile de conducere ale Transgold, firma care s-a înfiinţat după dispariţia SC Aurul SA, dispariţie forţată de catastrofa ecologică din 2000. Aceşti oameni, care sunt şi acţionari la firmele cu care lucra Transgold, SC Transfigura SRL şi SC Explorer SA, sunt Ioan Hudrea, Iuliu Chiorean şi Staicu Bălănescu (ultimul a fost şi director general în Ministerul Industriilor şi Resurselor).

Cei trei au pus bazele actualului Romaltyn, Hudrea regăsindu-se şi azi în conducerea firmei, indiferent de cine a fost stăpânul „fabricii de aur” din jurul Băii Mari. În 2003, deputatul Vlad Hogea, care cita documente de arhivă de la unităţile miniere care au făcut iazul Meda, iaz “drenat” de Transgold, spunea că în zonă ar fi fost extrase 45 de tone de aur şi 300 de tone de argint. Pentru că Transgold a refuzat prelucrarea în Baia Mare a minereului obţinut după prelucrări succesive ale haldei de steril şi l-a transportat în Anglia, fără ca autorităţile vamale române să aibă posibilitatea tehnică de a verifica conţinutul real al aliajului, statul român a fost păgubit într-o afacere în care a intrat cu materia primă şi a scos… mai nimic (redevenţa anuală plătită României a fost de 2% din producţia de aur declarată de Transgold, după prelucrarea minereului în Anglia).

De altfel, una dintre disputele niciodată cercetate de autorităţile statului roman se referă la faptul că, pe lângă aur şi argint, minereul trimis în străinătate conţinea metale rare şi mai preţioase decât aurul: wolfram, cesiu, stronţiu, radiu, beriliu, iridiu.

Tehnologia cu cianuri – lecţie învăţată?

Printre condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească pentru extragerea prin cianurare a aurului din sterilul minier, noul proprietar al Romaltyn Mining, Polyus Gold, trebuie să construiască şi o staţie de epurare performantă. “Încă din anul 2007 a fost finalizată procedura de solicitare a autorizaţiei de mediu, dar pentru a primi această autorizaţie, fără care nu pot începe producţia, Romaltyn trebuie să îndeplinească nişte condiţii, printre care finalizarea instalaţiei de cianurare, prin care se reduce conţinutul din tulburele de steril până la parametri legali”, a explicat şeful Gărzii de Mediu Maramureş, Călin Crişan. Conform legii, concentraţia cianurilor din apa ce urmează să fie evacuată în râul Lăpuş trebuie să fie sub 0,1 miligrame/litru.

Deşi autorităţile de mediu din judeţ liniştesc populaţia privind termenul îndepărtat privind începerea procesului de exploatare a sterilului minier prin cianurare, reprezentanţii Gărzii de Mediu spunând că mai durează până la construirea staţiei respective şi că acum, spre deosebire de 30 ianuarie 2000, când aproximativ 100.000 de metri cubi de steril şi cianuri s-au scurs din iazul de decantare de la Bozânta în Tisa, “un accident asemănător nu mai e posibil”, localnicii privesc cu scepticism reînceperea activităţii la Romaltyn. Cu toate acestea, băimărenii “au stat pe margine” în 25 iulie 2010, când li s-a oferit posibilitatea să se pronunţe în acest sens, în cadrul unui referendum, doar 12,67% dintre localnicii cu drept de vot prezentându-se la urne.

Profitând de letargia localnicilor, şefii de la mediu se transformă în avocaţi ai Romaltyn. “Condiţiile de siguranţă sunt respectate. Acum, pereţii celor patru tancuri de leşiere «vinovate» de accidentul din 2000 au o grosime de un centimetru, aproape dublă faţă de cea prevazută de lege, şi fiecare tanc are o başă colectoare (gropi betonate, ermetice) cu o capacitate dublă decât a tancului. Nu sunt motive de îngrijorare”, a menţionat şeful Gărzii de Mediu, Călin Crişan. El a mai precizat că în cazul în care conţinutul de cianură din lacurile de oxidare de la Bozânta este peste limita legală, se neutralizează şi după aceea, dacă analizele de laborator indică o concentraţie “normală”, sunt evacuate în râul Lăpuş.

Tehnologia fără cianuri, ignorată

Băimărenii de la Lorechim (dr. ing. Jack Goldstein, ing. Gabriel Duda, Liana Oşanu, Lidia Ionescu, Loredana Năftănăilă dr. ing. Vasile Coman şi dr. ing. Corneliu Pop) au perfecţionat şi brevetat o tehnologie de extragere a aurului şi argintului din reziduuri miniere prin metode nepoluante, care utilizează tiosulfatul de sodiu şi care exclude tehnologiile pe baza de cianuri. Deşi eficientă, unii spun că tehnologia nepoluantă e puţin mai scumpă decât cea prin cianurare, însă poate ar trebui luat în calcul şi riscul de mediu, ţinând cont de precedentul din anul 2000.{jcomments on}