Klaus Iohannis: la Administraţia Prezidenţială se analizează modul în care poate fi abordat referendumul pe justiţie

December 19, 2018

Scris de Adrian Bărbulescu

Publicat în Politică

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat marţi, la o întâlnire cu tineri, că la Administraţia Prezidenţială se analizează modul în care poate fi abordat referendumul pe justiţie astfel încât să fie eficient.”Da, este în discuţie acest referendum. I-am rugat pe colegii mei să studieze problema, să vedem cum putem să abordăm chestiunea în aşa fel încât să fie şi eficientă. Una este să discuţi despre un referendum şi să nu meargă nimeni să pună ştampila şi alta e să discuţi despre un referendum care chiar mişcă ceva. Eu cred că aici toată lumea înţelege că nu vrem să ne jucăm de-a referendumul, ci dacă îl facem să fie util”, a afirmat preşedintele.
Klaus Iohannis a menţionat că un referendum convocat de preşedinte nu produce rezultate obligatorii. ”Chiar dacă toţi românii merg şi spun că nu vor amnistie şi graţiere, nu vor o relaxare a legislaţiei penale, ci una solidă, nu înseamnă că asta se şi întâmplă, fiindcă este consultativ şi rezultatul nu se poate constitui într-o obligaţie pentru Parlament”, a adăugat șeful statului.
”Referendum vom vedea, vom discuta, dar votul decide. (...) Dacă merg mulţi la vot, va fi un echilibru”, a mai spus Iohannis.