La șase luni după ce a murit, fostul baron local de Gorj Nicolae Mischie a câștigat un proces cu hoții care-i intraseră în casă

October 05, 2018

Scris de Adrian Bărbulescu

Publicat în România nașilor

Fostul președinte al Consiliului Județean Gorj Nicolae Mischie, care a murit în luna aprilie, la vârsta de 73 de ani, a câştigat procesul cu hoţii care, în 2016, au fost prinşi în locuinţa sa din Godineşti. Doi dintre tinerii trimişi în judecată în dosarul de furt calificat, cunoscuţi cu antecedente penale, au fost condamnaţi la doi ani şi şapte luni, respectiv patru ani de închisoare cu executare, în timp ce al treilea a primit un an şi şase luni de închisoare cu suspendare.
”Lasă nesoluţionată acţiunea civilă exercitată de persoana vătămată Mischie Nicolae”, au stabilit magistraţii Judecătoriei Târgu-Jiu. Sentinţa nu este definitivă.
Faptele au avut loc în decembrie 2016, când fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Gorj Nicolae Mischie declara că este nemulţumit de decizia procurorilor de a-i pune în libertate pe cei trei bărbaţi prinşi în flagrant, în timp ce încercau să fure bunuri din locuinţa sa din comuna Godineşti. Potrivit anchetatorilor, tinerii cu vârste cuprinse între 19 şi 23 de ani, din comuna Godineşti au escaladat gardul casei lui Nicolae Mischie şi au forţat uşa de la intrare cu un levier, fiind surprinşi în flagrant de câţiva vecini, în timp ce furau băuturi alcoolice.
Nicolae Mischie a fost primul care a primit titulatura de „baron" din cauza felului autoritar în care a condus judeţul. Mischie a murit în luna aprilie, la vârsta de 73 de ani, în urma unei infecţii, el fiind internat în Spitalul Elias de mai mult timp cu afecţiuni neurologice.
El a fost preşedinte al Consiliului Judeţean Gorj între anii 1996 şi 2004, perioadă în care a condus şi filiala judeţeană a PSD. Anterior, el a fost deputat de Gorj. Mischie a fost încarcerat timp de un an şi două luni, fiind eliberat condiţionat în mai 2014. El avea o pedeapsă de patru ani de închisoare, fiind condamnat în martie 2013, de instanţa supremă, pentru luare de mită şi trafic de influenţă. Acesta a fost anchetat şi trimis în judecată de Direcţia Naţională Anticorupţie pentru că, în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Gorj, i-ar fi cerut omului de afaceri Clement Mocanu să îi renoveze vila din Târgu-Jiu, moştenită de la o mătuşă, în schimbul facilitării accesului acestuia la o serie de contracte cu unităţile din minerit şi energie.