Master planul Portului Constanţa, la gunoi: patronii din dane au căzut la pace cu noua conducere a CNAPMC

November 11, 2016

Scris de Darius Martinescu

Publicat în Economie

S-a terminat cu protestele în Portul Constanța. După mai bine de un an de scandal, Organizaţia Patronală Operatorul Portuar, Federaţia Naţională a Sindicatelor Portuare, pe de-o parte, şi Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime, pe de alta, şi-au dat, în sfârşit, mâna.
“A avut loc o întâlnire între administraţia portului şi operatorii operatorii portuari având pe ordinea de zi acest master plan. Acest master plan poate fi revizuit în funcţie de necesităţile de moment ale operatorilor portuari. Documentul nu are în vedere ceea ce s- a discutat la început (mutarea unor silozuri şi alte spaţii de producţie). Varianta aprobată de administraţie şi care urmează să fie aprobată şi de Ministerul Transporturilor nu mai cuprinde aceste relocări”, a declarat Nicolae Ţivilichi, directorul general al CNAPMC.
Reamintim că vechea conducere a administraţiei portului, debarcată pe 29 august, a comandat un master plan pentru întreg domeniul portuar, document care a enervat la culme întreaga comunitate portuară. Printre altele, operatorii din zona veche a Portului Constanţa erau obligaţi să îşi relocheze activităţile în altă parte pentru a face loc unor obiective turistice.
Imediat au început protestele în port şi acţiunile în justiţie. Concomitent cu acestea, operatorii portuari au stopat investiţiile în infrastructură, nemulţumiţi de noile contracte propuse de CNAPMC, care au fost livrate la pachet cu master planul. În fine, se pare că noul director al portului a reuşit să oblojească rănile operatorilor şi, în contrapartidă cu mazilirea master planului, a primit un “cadou” din partea patronilor din port: o companie a investit 11 milioane de euro pentru modernizarea infrastructurii terminalului de containere iar valoarea totală a investiţiilor similare pe care operatorii portuari s-au angajat să le facă în viitorul apropiat se ridică la 250 milioane de euro.