Ninel Cercel, secretar de stat la Ministerul Transporturilor, a fost reținut de DNA pentru șantaj. El a fost demis și plasat sub control judiciar

November 11, 2017

Scris de Adrian Bărbulescu

Publicat în România nașilor

Secretarul de stat în Ministerul Transporturilor Ninel Cercel a fost reţinut de procurorii DNA pentru şantaj, în cazul incendiului din gara Breaza la un tren cu azotat de amoniu din 31 octombrie, în Gara Breaza. El este acuzat că a şantajat şi ameninţat un director din CFR pentru a demisiona. Magistraţii au decis plasarea demnitarului sub control judiciar, iar ministrul Felix Stroe l-a demis din funcție.
Pe 31 octombrie, în staţia Breaza s-a constatat un început de incendiu la un tren de marfă care transporta azotat de amoniu de la Azomureş.
Potrivit DNA, conducerea CFR a luat măsurile necesare astfel ca trenul să fie fost scos în afara gării, populaţia şi infrastructura feroviară nefiind puse în pericol, iar ulterior garnitura şi-a continuat deplasarea spre destinaţia finală, Ploieşti Triaj. În contextul acestui incident, începând din 1 noiembrie secretarul de stat Ninel Cercel i-a solicitat imperativ, direct sau prin intermediari, directorului Centrului Zonal Marfă Braşov să demisioneze, pentru că în caz contrar va fi demis, chiar dacă incidentul nu s-a produs pe raza sa teritorială de responsabilitate.
"Varianta oferită de inculpat părţii vătămate în schimbul demisiei a fost că va fi absolvit de orice răspundere disciplinară, va avea în continuare un post de consilier pe care inculpatul îl va înfiinţa special şi la Braşov, promiţându-i totodată că ulterior, în cadrul reorganizării CFR Marfă, îl va susţine în faţa ministrului pentru a fi numit şef de regională. Partea vătămată nu a acceptat condiţiile inculpatului, astfel încât mijloacele de constrângere folosite de inculpat au fost ameninţarea cu controale în urma cărora va fi demis", arată DNA.
Potrivit anchetatorilor, pe 3 noiembrie secretarul de stat a trimis la Braşov două echipe de control, iar în aceeaşi zi directorul respectiv a fost notificat că pe 6 noiembrie este convocat la Bucureşti, întrucât este cercetat disciplinar. "Scopul urmărit de inculpat prin acţiunile îndreptate împotriva părţii vătămate pentru a-l îndepărta din funcţia de manager al CZM Braşov l-a constituit obţinerea unui folos patrimonial de către societăţi private de transport care să beneficieze, în detrimentul CFR Marfă, de contractul avut de această societate cu Azomureş. Aceasta, deoarece persoana vătămată s-a opus constant ca alte societăţi private să preia activităţi din contractul CFR Marfă, în detrimentul acestei societăţi", mai spune DNA.
Vineri seara, Tribunalul Braşov a respins propunerea DNA de emitere a unui mandat de arestare preventivă pe numele lui Ninel Cercel. Magistraţii au dispus plasarea demnitarului sub control judiciar, cu interdicţia de a părăsi ţara.
Potrivit soluţiei publicate pe portalul instanţelor de judecată, magistraţii Tribunalului Braşov au respins cererea DNA de arestare preventivă a secretarului de stat Ninel Cercel, însă soluţia poate fi contestată de către procurori în termen de 48 de ore de la pronunţare. Judecătorii au dispus, în schimb, măsura controlului judiciar faţă de Ninel Cercel, acesta având interdicţia de părăsi ţara fără încuviinţarea prealabilă a organului judiciar şi de a comunica, direct sau indirect, cu directorul din CFR pe care l-ar fi şantajat sau cu martorii din dosar.
Procurorii pot contesta soluţia Tribunalului Braşov la Curtea de Apel.