OMV Petrom a fost condamnată pentru ucidere din culpă, pentru moartea unui copil în apropierea unei sonde din județul Prahova

March 07, 2018

Scris de Adrian Bărbulescu

Publicat în România nașilor

Judecătoria Ploieşti a condamnat OMV Petrom S.A la pedeapsa amenzii penale in cuantum de 380.000. lei şi la plata unor despăgubiri de 135.000 de euro în cazul morţii unui copil intoxicat în apropierea unei sonde de petrol din localitatea prahoveană Ariceştii Rahtivani. Magistraţii Judecătoriei Ploieşti s-au pronunţat, după un proces care a durat peste doi ani, într-un dosar în care OMV Petrom S.A a fost trimisă în judecată pentru ucidere din culpă după ce, în februarie 2014, un copil de nouă ani a murit ca urmare intoxicaţiei cu gaz de sondă în apropierea unei sonde neîmprejmuite, operate de companie.
Astfel, judecătorii au condamnat compania petrolieră la pedeapsa amenzii penale in cuantum de 380.000. lei, respectiv 200 de zile amendă pentru care trebuie să plătească câte 1.900 lei, pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă. Părinţii copilului, care s-au constitut parte civilă, trebuie să primească daune morale de câte 35.000 de euro fiecare, iar fiecare dintre cei patru fraţi ai băiatlui, care au fost şi ei părţi civile în dosar, vor primi câte 13.000 de euro. Decizia nu este definitivă.
Un băiat în vârstă de nouă ani din comuna Ariceştii Rahtivani fost găsit mort, la sfârşitul lunii februarie 2014, în apropierea unei sonde de extracţie a petrolului, iar medicii legişti care au efectuat necropsia au stabilit că a murit din cauza intoxicaţiei cu gaze de sondă.
În anul 2015 Parchetul General a trimis în judecată OMV Petrom pentru ucidere din culpă, pe motiv că reprezentanţii companiei nu au împrejmuit cu gard beciul sondei, deşi perimetrul trebuia izolat.
CITEȘTE și Probleme pentru OMV Petrom. Compania a fost trimisă în judecată pentru ucidere din culpă, după ce un copil a murit din cauza gazelor de la o sondă wym-1520404622372