Patronul Romstrade, fostul rege al asfaltului Nelu Iordache, a fost achitat în Dosarul Transalpina. Decizia nu este definitivă

December 29, 2017

Scris de Adrian Bărbulescu

Publicat în România nașilor

Omul de afaceri Nelu Iordache, patronul firmei Romstrade, a fost achitat vineri de magistraţii Tribunalului Bucureşti în Dosarul Transalpina, în care este acuzat de instigare la abuz în serviciu şi la fals în înscrisuri. Decizia poate fi contestată de procurori.„Achită pe inculpatul Iordache Nelu la data săvârşirii faptelor, pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la infracţiunea de abuz în serviciu, în formă continuată, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit. (...) Achită pe inculpatul Iordache Nelu, cu datele personale menţionate anterior, pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei”, se arată în decizia magistraţilor Tribunalului Bucureşti. Aceeaşi măsură a fost dispusă şi pentru Ion Dina, Marin Tudor, Luchian Toma Panduru, Mihai Adrian Radu, Ştefan Radu, Mircea Nicolae Dorel şi SC Romstrade SRL.
Fostul rege al asfaltului Nelu Iordache, firma Romstrade şi mai mulţi şefi de la Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri (DRDP) Craiova au fost trimişi în judecată în anul 2014 pentru fapte de corupţie privind lucrări de modernizare a 184 de kilometri din DN 67C Transalpina.
Potrivit rechizitoriului procurorilor DNA, în perioada august 2009 - iunie 2010, în condiţiile executării lucrărilor de modernizare a drumului naţional DN 67 C Bengeşti - Novaci - Rânca - Obârşia Lotrului - Sebeş (Transalpina), pe o lungime de 184 de kilometri, în cadrul unui contract finanţat de DRDP Craiova, mai mulţi angajaţi ai direcţiei, respectiv diriginţii de şantier Ion Dina şi Marin Tudor, responsabilul cu derularea contractului, Luchian Toma Panduru, Mihai Adrian Radu, Ştefan Radu, Constantin Şerban şi Ştefan Brânaru, au certificat şi vizat, pentru a fi decontate, situaţii de lucrări fictive sau neexecutate şi materiale de construcţii care figurau că ar fi fost achiziţionate, încălcându-şi astfel atribuţiile şi sarcinile de serviciu.
Pentru ca angajaţii DRDP Craiova să aprobe plata lucrărilor neefectuate şi materialele de construcţie inexistente, Nelu Iordache, în calitate de administrator al Romstrade, societate care a primit contractul de executare a lucrărilor, l-ar fi determinat pe Nicolae Dorel Mircea să falsifice mai multe situaţii de lucrări şi facturile aferente. Nicolae Dorel Mircea ar fi falsificat două situaţii de lucrări prin care s-a atestat în mod nereal că firma Romstrade ar fi executat lucrări la trei poduri, valoarea totală confirmată şi neexecutată fiind de 1.750.962 de lei. El ar mai fi falsificat şi o situaţie de lucrări în care a inclus aprovizionarea cu materiale de construcţii în valoare de 17.034.324,75 lei, documente pe care le-a depus la sediul DRDP Craiova, pentru a fi decontate mai multe facturi cu lucrări neexecutate şi materiale achiziţionate, au scris procurorii în actul de sesizare a instanţei.
Directorul de la Departamentul Analize - Decontări al Romstrade ar fi falsificat, de asemenea, mai multe situaţii de lucrări prin care s-a atestat, în mod nereal, că societatea comercială ar fi executat lucrări constând în "doborârea copacilor cu diametre mai mari de 40 cm" şi "scoaterea rădăcinilor şi a buturugilor cu diametre mai mari de 40 cm", valoarea totală a plăţilor nelegale efectuate de DRDP Craiova fiind de 4.063.978,44 lei.
În acest fel, Compania Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a fost prejudiciată cu aproape 23 milioane de lei. Banii au fost recuperaţi în cursul urmăririi penale, în urma solicitării procurorilor DNA.
Acesta nu este singurul dosar în care este implicat Nelu Iordache. Tot la Tribunalul Bucureşti se judecă, din 26 aprilie 2013, procesul în care Iordache este acuzat de delapidare, fals în înscrisuri, spălare de bani şi înşelăciune, în legătură cu deturnarea fondurilor pentru primul tronson din autostrada Nădlac - Arad, de aproximativ 22 de kilometri.