Paza bună (cu tancuri) trece primejdia rea: Batalionul 1 Abrams, detașat pentru nouă luni la Mihail Kogălniceanu

February 08, 2017

Scris de Darius Martinescu

Publicat în Administrație

Aproximativ 500 de militari americani, zeci de tancuri M1 Abrams și vehicule de luptă M2 Bradley au fost au fost dislocate din Polonia la baza americană de la Mihail Kogălniceanu, judeţul Constanţa.
Potrivit MApN, contingentul va efectua exerciții de tragere cu muniție de luptă la nivel de pluton şi companie în Centrul secundar de instruire pentru luptă Smârdan şi va participa la exerciţiile multinaţionale planificate să aibă loc în cursul acestui an, alături de militari din subunităţi de tancuri şi infanterie mecanizată din Forţele Terestre Române aparţinând Batalionului 284 Tancuri "Cuza Vodă" şi Batalionului 300 Infanterie Mecanizată "Sfântul Andrei".
Militarii americani fac parte din Batalionul 1 „Fighting Eagles” din compunerea Brigăzii 3 Blindate cantonată la Fort Carson, statul Colorado, SUA. La începutul lunii ianuarie, brigada americană a dislocat 3.500 de soldaţi şi 2.800 de piese de tehnică militară în Bremerhaven, Germania. Revenind la Batalionul 1, militarii americani vor staționa nouă luni în zona litoralului, după care va fi înlocuit de un al contingent din compunerea Brigăzii 3 Blindate a SUA. Potrivit MApN, “Dislocarea în România dezvoltă cooperarea româno-americană în domeniul securităţii, asigurând oportunităţi de antrenament comun care vor spori capacităţile aliaţilor şi partenerilor NATO, vor îmbunătăţi interoperabilitatea şi capacitatea generală a forţelor americane de a răspunde la o potenţială criză”.