Poliția Română a destructurat 33 de grupări infracţionale specializate în trafic de persoane în prima jumătate a anului în curs

July 29, 2017

Scris de Adrian Bărbulescu

Publicat în România nașilor

Poliţia Română a făcut în primul semestru al acestui an 354 de percheziţii domiciliare, pentru destructurarea a 33 de grupări infracţionale specializate în trafic de persoane, formate din peste 300 de membri. Au fost arestate preventiv peste 200 de persoane.
La nivelul fiecărei structuri de combatere a criminalităţii organizate din cadrul Poliţiei Române funcţionează structuri de combatere a traficului de persoane, care desfăşoară permanent activităţi pentru identificarea şi destructurarea reţelelor infracţionale, specializate în traficul de persoane şi de migranţi.
Astfel, sub coordonarea Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate a Poliţiei Române, în primele şase luni ale anului 2017, poliţiştii au înregistrat 265 de sesizări penale din acest domeniu (plângeri, denunţuri, sesizări din oficiu). În urma activităţilor de administrare a probatoriului, 213 persoane au fost reţinute, 201 au fost arestate preventiv, iar faţă de alte 50 de persoane a fost dispusă măsura controlului judiciar.
Poliţiştii au organizat 87 de acţiuni operative şi au efectuat 354 de percheziţii domiciliare, iar pentru recuperarea prejudiciilor cauzate, au fost instituite măsuri asigurătorii asupra unor bunuri, în valoare totală de 14.114.000 de lei. Au fost ridicaţi, în vederea confiscării, 846.740 de lei, 506.340 de euro, 10.070 de USD, 8 arme de foc şi 136 de muniţii.
În cadrul activităţilor, au fost destructurate 33 de grupări infracţionale, 308 membri ai acestora fiind cercetaţi, dintre care 163 au fost arestaţi preventiv. La acţiunile desfăşurate au participat poliţişti din cadrul structurilor de combatere a traficului de persoane, care au beneficiat de sprijinul celorlalte structuri centrale şi teritoriale ale Poliţiei Române. De asemenea, s-a cooperat cu structuri din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.
Activităţile desfăşurate de poliţiştii specializaţi în combaterea traficului de persoane au avut loc în cadrul unor dosare penale aflate în instrumentarea DIICOT.