Premierul Mihai Tudose a trimis Corpul de Control la CNAIR. Ce verificări fac oamenii de la Palatul Victoria

January 11, 2018

Scris de Adrian Bărbulescu

Publicat în Economie

Premierul Mihai Tudose a trimis joi Corpul de Control la Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) pentru a face verificări. Controlul are loc cu o zi înainte de data stabilită pentru prelungirea mandatului actualului director general al instituţiei, Ştefan Ioniţă.Pe 13 ianuarie 2017, Ştefan Ioniţă, şeful Direcţiei Tehnice şi Calitate a Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), a fost numit în funcţia de director general provizoriu al companiei de către consiliul de administraţie, controlat de Ministerul Transporturilor, la trei zile după revocarea fostului director, Cătălin Homor.
Aceasta este prima dată când premierul Tudose trimite Corpul de control la CNAIR. ”Controlul a fost trimis cu o zi înainte de data stabilită pentru prelungirea mandatului actualului director general. Cel mai probabil, vor fi făcute verificări generale”, au precizat surse din Ministerul Transporturilor. Corpul de control al premierului va face probabil verificări generale, fiind vizată mai ales zona de achiziţii, consideră sursele.
În luna august a anului trecut, premierul i-a reproşat ministrului Transporturilor de la acea vreme, Răzvan Cuc, că reprezentanţii ministerului nu merg pe şantiere pentru a verifica modul în care evoluează lucrările. În octombrie, Răzvan Cuc a demisionat de la conducerea Ministerului Transporturilor.
Anul trecut, CNAIR a recepţionat numai 24 kilometri de autostradă, lucrările fiind tergiversate din cauza problemelor generate de constructori sau apărute în teren, care au necesitat timp şi multă birocraţie pentru rezolvare.