Președintele Klaus Iohannis anunță că va candida în 2019 pentru al doilea mandat la Palatul Cotroceni

June 23, 2018

Scris de Adrian Bărbulescu

Publicat în Politică

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat sâmbătă la Sibiu că este ferm hotărât să candideze pentru un nou mandat în fruntea statului.Preşedintele Iohannis se află, sâmbătă, la Sibiu, la întâlnirea festivă a Promoţiei 1974-1978 a Colegiului Naţional „Samuel von Brukenthal”.
Şeful statului a făcut o declaraţie foarte scurtă, în faţa liceului, precizând că a luat o decizie ”foarte importantă” pe care doreşte să o anunţe. ”Sunt ferm hotărât să candidez pentru un nou mandat de preşedinte”, a afirmat Klaus Iohannis.
El se află la primul mandat de preşedinte, câştigat în anul 2014. Următoarele alegeri prezidenţiale vor avea loc în toamna anului 2019, iar potrivit Constituţiei, nicio persoană nu poate îndeplini funcţia de Preşedinte al României decât pentru cel mult două mandate. Acestea pot fi şi succesive.