Presupusul autor al jafului de la Castelul Corvinilor a fost reținut de polițiști la Spitalul Municipal Hunedoara

May 06, 2017

Scris de Adrian Bărbulescu

Publicat în România nașilor

Presupusul autor al jafului de la Castelul Corvinilor, de 1 Mai, când a fost furată suma de 170.000 de lei, a fost depistat şi reţinut de poliţişti în incinta Spitalului Municipal Hunedoara.
Potrivit IPJ Hunedoara, poliţiştii au reuşit vineri identificarea unui bărbat în vârstă de 30 de ani, din municipiul Hunedoara, bănuit că ar fi sustras suma de bani rezultată din încasarea taxei de vizitare a castelului Huniazilor (castelul Corvinilor), din municipiul Hunedoara.
Cel în cauză a fost ridicat de poliţişti din incinta Spitalului Municipal Hunedoara (secţia Ortopedie) şi audiat în legătură cu infracţiunea de furt calificat comisă în noaptea de 1 spre 2 mai. În urma probatorului administrat şi a efectuării unei percheziţii domiciliare la locuinţa bărbatului, faţă de acesta a fost luată măsura preventivă a reţinerii pentru 24 de ore. În cursul zilei de sâmbătă, bărbatul urmează a fi prezentat magistraţilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Hunedoara.
În acest caz, poliţiştii hunedoreni continuă cercetările, pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale şi a recuperării prejudiciului. În dimineaţa zilei de 2 mai, Poliţia Municipiului Hunedoara a fost sesizată prin Serviciul Apeluri de Urgenţă 112, de către agentul unei firme de pază despre faptul că, în timp ce se afla în serviciul de pază la Castelul Huniazilor, a constatat că persoane necunoscute au pătruns în incinta castelului şi, prin spargerea unui geam, au sustras din casa de bilete suma provenită din încasări. Este vorba de 170.000 de lei.
Poliţiştii fac cercetări în acest caz, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Hunedoara, sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat.