Prime de miel uriașe la societățile de asigurări, companii petroliere și din industria tutunului. Cât au încasat angajații din aceste domenii

May 09, 2018

Scris de Adrian Bărbulescu

Publicat în Economie

Salariul mediu net din luna martie 2018 a fost de 2.704 lei, în creştere faţă de luna precedentă cu 217 lei (+8,7%), a anunțat miercuri Institutul Național de Statistică.
Cele mai mari salarii au fost IT%C (6.689 lei), iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante (1.541 lei). În sectorul bugetar s-au înregistrat creşteri ale câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă ca urmare a aplicării prevederilor legale pentru personalul plătit din fonduri publice, în sănătate şi asistenţă socială (+22,3%), respectiv în învăţământ (+18,4%). De asemenea, o uşoară creştere a câştigului salarial mediu net s-a înregistrat şi în administraţia publică (+1,3%).
În luna martie 2018, în majoritatea activităţilor din sectorul economic , nivelul câştigului salarial mediu net a fost mai mare decât în luna precedentă ca urmare a acordării de prime ocazionale (inclusiv prime trimestriale, anuale, al 13-lea salariu, pentru performanţe deosebite ori pentru sărbătorile de Paşte), drepturi în natură şi ajutoare băneşti, plăţii sumelor din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv tichete de masă şi tichete cadou). De asemenea, câştigurile salariale medii nete din luna martie au fost mai mari comparativ cu luna precedentă ca urmare a realizărilor de producţii ori încasărilor mai mari (funcţie de contracte/proiecte).
Cele mai semnificative creşteri ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat în următoarele domenii:
• cu 32,1% în fabricarea produselor din tutun;
• între 16,0% şi 26,5% în activităţi de asigurări, reasigurări şi ale fondurilor de pensii (cu excepţia celor din sistemul public de asigurări sociale), tranzacţii imobiliare, extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale, fabricarea altor produse din minerale nemetalice, fabricarea băuturilor;
• între 11,0% şi 15,0% în fabricarea produselor din cauciuc şi mase plastice, captarea, tratarea şi distribuţia apei, industria metalurgică, colectarea şi epurarea apelor uzate, extracţia minereurilor metalifere, activităţi de editare, intermedieri financiare (cu excepţia activităţilor de asigurări şi ale fondurilor de pensii), fabricarea altor mijloace de transport;
• între 9,0% şi 10,0% în activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice, fabricarea autovehiculelor de transport rutier, a remorcilor şi semiremorcilor, fabricarea calculatoarelor şi a produselor electronice şi optice, activităţi de servicii în tehnologia informaţiei (inclusiv activităţi de servicii informatice).
Scăderi ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat în agricultură, vânătoare şi servicii anexe (-3,3%), activităţi de producţie cinematografică, video şi de programe de televiziune, înregistrǎri audio şi activităţi de editare muzicalǎ (inclusiv activităţi de difuzare şi transmitere de programe) (-2,8%), respectiv telecomunicaţii (-1,8%).