Procurorii anticorupție au pus sechestru pe averile celor implicați în Dosarul Tel Drum. Măsura îl vizează și pe Liviu Dragnea

November 21, 2017

Scris de Adrian Bărbulescu

Publicat în România nașilor

Procurorii DNA au impus sechestru pe averile persoanelor implicate în Dosarul Tel Drum, măsura vizându-l şi pe liderul PSD Liviu Dragnea.
Potrivit procedurii, cei vizaţi de sechestru ar urma să se prezinte la DNA pentru a le fi adusă la cunoştinţă măsura decisă.
În acest dosar, Liviu Dragnea este acuzat de constituirea unui grup infracţional organizat, de două infracţiuni de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene şi de două infracţiuni de abuz în serviciu cu obţinere de foloase pentru sine sau pentru altul, fapte comise în perioada în care era preşedintele Consiliului Judeţean Teleorman.
Alături de el, în dosar sunt cercetate alte opt persoane din conducerea Tel Drum, asociaţi ai unor societăţi comerciale sau funcţionari. "Suspectul Liviu Nicolae Dragnea, preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman, a iniţiat un grup infracţional organizat care acţionează şi în prezent şi din care au făcut şi fac parte funcţionari ai instituţiilor din administraţia publică şi persoane din mediul de afaceri. Grupul iniţiat în anul 2001 are ca principal scop obţinerea, în mod fraudulos, a unor sume importante din contractele finanţate din fonduri publice (naţionale şi europene), prin comiterea unor infracţiuni de abuz în serviciu, de fraudare a fondurilor europene, de evaziune fiscală, spălarea banilor şi folosirea de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii", susține DNA.
Conform procurorilor, prejudiciul creat în dauna bugetului public este de peste 30 milioane de lei, iar fondurile europene fraudate sunt de 21 milioane de euro.