Procurorii DIICOT au descins la Schweighofer Holzindustrie. Percheziții într-un dosar cu prejudiciu de 25 milioane de euro

May 30, 2018

Scris de Adrian Bărbulescu

Publicat în România nașilor

Procurorii DIICOT fac miercuri dimineață percheziţii în acest moment la cel mai mare exportator de lemn din România - Schweighofer Holzindustrie. Parchetul anti-mafia şi structuri din poliţie controlează sediul central al companiei precum şi alte 23 de locuri din toată ţara. Prejudiciul estimat de anchetatori se ridică la 25 milioane de euro. Societatea austriacă este acuzată că, din 2011 până acum, ar fi cumpărat lemn tăiat fără avize sau cu acte false şi l-ar fi exportat.
Perchezițiile au loc în București și în județele Braşov, Alba, Suceava, Hunedoara şi Bihor, la persoane fizice şi juridice, din care patru la sediile unor instituţii publice. Ancheta DIICOT vizează destructurarea unui grup infracţional organizat specializat în săvârşirea infracţiunilor de deturnare a licitaţiilor publice, evaziune fiscală, concurenţă neloială, tăiere fără drept de arbori şi alte infracţiuni aflate în competenţa acestei unităţi de parchet.
”În cauză există suspiciunea rezonabilă că începând cu anul 2011 şi până în prezent, mai multe persoane au constituit un grup infracţional organizat, membrii grupului acţionând în vederea deturnării licitaţiilor publice organizate la nivelul unor direcţii silvice pentru a-şi asigura volume suplimentare considerabile de masă lemoasă în vederea procesării, în fabrici specializate în tăierea şi rindeluirea lemnului”, arată procurorii DIICOT.
„În acelaşi scop unii agenţi economici au fost înlăturaţi de la licitaţiile de masă lemnoasă şi după caz, impuşi alţii. Totodată, în urma cercetărilor efectuate în cauză s-a stabilit că, o parte din cantitatea de masă lemnoasă recepţionată nu a fost evidenţiată în documente contabile. De asemenea, în cauză există suspiciunea rezonabilă că o parte din masa lemnoasă recepţionată provenea din săvârşirea unor infracţiuni de tăiere fără drept de arbori”, subliniază anchetatorii.
Potrivit acestora, la aceste infracțiuni, membrii grupului infracţional organizat au beneficiat şi de sprijinul unor funcţionari publici.