Sebastian Bodu a uitat de războiul cu Gigi Becali. Fostul șef al Fiscului dă în judecată Transgaz și Transelectrica

November 09, 2017

Scris de Adrian Bărbulescu

Publicat în Economie

Transportatorul naţional de gaze Transgaz a anunţat miercuri seara că fostul șef al Fiscului Sebastian Bodu, cel care cu mai bine de zece ani în urmă se războia cu Gigi Becali, a dat în judecată compania.
”Societatea Naţională de Transport Gaze Naturale Transgaz informează pe toţi cei interesaţi că pe rolul Tribunalului Sibiu, Secţia a II a Civilă, de Contencios Administrativ şi Fiscal, se află înregistrat spre soluţionare dosarul nr. 5251/85/2017 având ca obiect <acţiune în anulare a hotărârii Adunării Generale Ordinare a Acţionarilor nr. 7 din data de 23.10.2017>, cererea se află în procedura de regularizare”, arată un comunicat transmis miercuri seara de Transgaz Bursei de Valori Bucureşti (BVB).
Totodată, reclamantul, Sebastian Bodu, solicită, ”pe calea ordonanţei preşedinţiale obiect al dosarului nr.5252/85/2017 pe rolul Tribunalului Sibiu”, suspendarea hotărârii AGA din 23 octombrie, până la soluţionarea definitivă a acţiunii în anulare a hotărârii nr.7/2017. Primul termen de judecată stabilit de instanţă este 21 noiembrie 2017.
Pe 23 octombrie, acţionarii Transgaz au aprobat distribuirea sub formă de dividende a sumei de 171 milioane de lei, din sumele existente la 31 decembrie 2016 în soldul conturilor ”alte rezerve” şi ”rezultat reportat”. Dividendul brut pe acţiune aprobat a fost în valoare de 14,52 lei.
Transgaz, unicul operator al sistemului de transport de gaze naturale din România, având statut de monopol, a înregistrat în primul semestru din acest an un profit net de 400,5 milioane de lei (87,5 milioane de euro), în creştere cu 42,1% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, pe fondul majorării cifrei de afaceri cu 26%.
Și compania Naţională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica a anunţat pe 2 noiembrie că fostul europarlamentar Sebastian Bodu a dat în judecată societatea, iar acesta cere emiterea unei ordonanţe preşedinţiale împotriva Transelectrica, prin care să se dispună suspendarea unei hotărâri a Adunării Generale a Acţionarilor până la soluţionarea definitivă a acţiunii în anulare pe dreptul comun.
Fostul candidat la Primăria Sectorului 5 solicită astfel în instanţă anularea hotărârii acţionarilor Transelectrica prin care au aprobat plata a 171 milioane lei, dividende suplimentare către stat. Astfel, pe rolul Tribunalului Bucureşti, Secţia a VI-a Civilă, a fost înregistrat spre soluţionare un dosar care are ca obiect acţiunea în anulare a unei hotărâri AGA din 16 octombrie. ”Hotărârea AGA menţionată a fost atacată şi cu acţiune în anulare pentru nelegalitate, după cum susţine domnul Sebastian Bodu, însă până la acest moment companiei nu i-a fost comunicată, fiind în procedură preliminară de regularizare a cererii”, spun oficialii Transelectrica.
La termenul de judecată din 27 octombrie, instanţa a dispus din oficiu amânarea judecării cauzei pentru 10 noiembrie, ca urmare a faptului că a omis să îi pună în vedere lui Sebastian Bodu obligaţia de a achita taxa judiciară de timbru în valoare de 20 lei.