Și casele mari au probleme cu legea. Percheziții la casa de modă Gucci, suspectată de evaziune fiscală de procurorii din Milano

December 03, 2017

Scris de Adrian Bărbulescu

Publicat în România nașilor

Poliția Economică din Italia a percheziționat birourile casei de modă Gucci, în cadrul unei investigații referitoare la evaziune fiscală, a declarat o sursă apropiată situației, informează HotNews.
"Gucci confirmă că asigură o colaborare totală cu autoritățile și are încredere în corectitudinea și transparența activităților sale", se arată într-un comunicat al companiei italiene, în urma informațiilor referitoare la controlul făcut de Poliție, publicate de cotidianul La Stampa.
Sursa a precizat că verificările au avut loc în această săptămână, la birourile Gucci din Milano și Florența. Procuratura din Milano suspectează că Gucci, parte a producătorului francez de bunuri de lux Kering, ar fi plătit impozitul pe profitul generat de vânzările din Italia într-o altă țara, cu un regim fiscal mai prietenos.
Gucci, cel mai mare contributor la profitul și veniturile grupului Kering, a beneficiat în ultimii ani de o relansare a activităților. În trimestrul trei al acestui an, Gucci a raportat o creștere de 49,4% a vânzărilor în termeni comparabili, excluzând efectul cursului valutar.
Un purtător de cuvânt al grupului Kering a refuzat să comenteze.