Tribunalul București a decis dizolvarea Hexi Pharma și condamnarea directoarei Flori Dinu la trei ani de închisoare

January 30, 2019

Scris de Adrian Bărbulescu

Publicat în România nașilor

Magistraţii Tribunalului Bucureşti au dispus dizolvarea Hexi Pharma, condamnarea directorului Flori Dinu la trei ani de închisoare cu executare şi aplicarea unei amenzi penale în valoare de 2.600.000 lei. „Aplică inculpatei SC HEXIPHARMA CO SRL pedeapsa amenzii penale de 1.600.000 lei la care adaugă sporul de 1/3 din suma celorlalte două amenzi penale, urmând ca în final inculpata să execute pedeapsa amenzii penale rezultantă de 2.600.000 lei. Dispune dizolvarea persoanei juridice SC HEXIPHARMA CO SRL”, se arată în minuta instanţei Tribunalului Bucureşti. Decizia privind dizolvarea Hexi Pharma poate fi contestată.
Judecătorii au dispus şi condamnarea directorului HexiPharma, Flori Dinu, la trei ani de închisoare cu executare, fiind menţinută şi măsura controlului judiciar pentru aceasta. Totodată, şi Mihail Leva, director de producţie la Hexi Pharma, a fost condamnat la trei ani şi opt luni de închisoare cu executare, şi pentru acesta fiind menţinut controlul judiciar.
S.C. Hexi Pharma Co S.R.L. a fost trimisă în judecată sub aspectul săvârşirii a 340 de infracţiuni de înşelăciune, dintre care 7 cu consecinţe deosebit de grave, a infracţiunii de uz de fals (61 acte materiale), precum şi pentru participaţie improprie la infracţiunea de zădărnicirea combaterii bolilor. Directoarea companiei, Flori Dinu, a fost trimisă în judecată sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată (49 acte materiale) şi pentru participaţie improprie la infracţiunea de zădărnicirea combaterii bolilor, iar Mihai Leva, pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată (33 acte materiale) şi pentru complicitate la participaţie improprie la infracţiunea de zădărnicirea combaterii bolilor.
„În perioada 1 iunie 2010 – 16 mai 2016, inculpata S.C. HEXI PHARMA CO S.R.L. a indus în eroare reprezentanţii a 340 de unităţi sanitare prin prezentarea ca adevărată a unor calităţi mincinoase ale produselor proprii, referitoare la concentraţia substanţelor active şi la eficienţa biocidă, precum şi prin utilizarea de mijloace frauduloase constând în etichete şi alte înscrisuri ce atestă elemente de conformitate nereale, determinându-i în acest mod să încheie contracte de achiziţie de produse biocide şi pricinuindu-le o pagubă”, arată procurorii.
În ceea ce o priveşte pe Flori Dinu, Parchetul General susţine că „în intervalul 1 iunie 2010 – 16 mai 2016 (...), în calitate de director general al persoanei juridice inculpate, a coordonat activitatea de vânzări desfăşurată de către S.C. HEXI PHARMA CO S.R.L., asigurând plasarea pe piaţă la aproape toate unităţile sanitare de dimensiuni mari din România, a unor produse biocide ineficiente sub aspect bactericid, fungicid, sporicid, micobactericid, înlesnind cu intenţie nerespectarea de către membrii personalului medical de specialitate a măsurilor privitoare la prevenirea şi combaterea bolilor nosocomiale (boli infectocontagioase)”. Acum, judecătorii au decis dizolvarea Hexi Pharma.