Tudorel Toader așteaptă de la instanță documentele privind extrădarea Elenei Udrea. Fostul ministru al Turismului e în Costa Rica

June 25, 2018

Scris de Adrian Bărbulescu

Publicat în România nașilor

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat luni, referitor la extrădarea Elenei Udrea, că Ministerul Justiţiei are obligaţii partajate în acest caz și a precizat că întâi trebuie să vină documentele de la instanţă, iar ministerul va transmite mai departe solicitarea."Procedura de extrădare este cea prevăzută de lege. Fac apel la dumneavoastră ca să reflectaţi realitatea aşa cum este ea, nu aşa cum o vor unii sau alţii. Şi în cazul Ghiţă, am trimis documentele pentru extrădare. Am rugat chiar în ziua respectivă de la direcţia de specialitate şi am comunicat exact documentele, data, procedura realizată. Ministerul Justiţiei, şi de data aceasta, ca de fiecare dată de altfel, şi-a îndeplinit la timp şi complet obligaţiile care-i revin. Nu uitaţi că avem obligaţii partajate, trebuie să vină de la instanţă, noi transmitem mai departe solicitarea respectivă", a declarat Tudorel Toader.
La începutul lunii iunie, ministrul Justiţiei anunţa că extrădarea Elenei Udrea se poate face chiar dacă România nu are tratat bilateral cu Costa Rica. „În acest moment, nu avem un tratat bilateral cu Republica Costa Rica în domeniul extrădării, însă cooperarea în această materie poate să aibă loc pe două proceduri distincte. Prima dată, în temeiul curtoaziei internaţionale cu asigurarea reciprocităţii. Vreau să subliniez că în prezent nu am avut un astfel de caz de extrădare din Republica din Costa Rica şi în al doilea rând că în acest moment se află în derulare un alt caz de extrădare din Costa Rica. Altul decât cel la care facem referire. A doua procedură - se poate realiza în baza convenţiilor multilaterale la care ambele state au calitatea de parte. (...) Aici trebuie de verificat: domeniul de reglementare a respectivei convenţii la care România şi Costa Rica să fie parte, domeniile de reglementare să se circumscrie tipologiei naturii infracţiunii comise de către cel care urmează să fie extrădat în baza respectivelor convenţii. Intervalul de timp în care se poate finaliza procedura de extrădare ţine de legislaţia Republicii Costa Rica”, a spus atunci Tudorel Toader.
Elena Udrea a fost condamnată, definitiv, de către judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la şase ani de închisoare, în Dosarul Gala Bute.