Un nou atac sângeros la adresa presei de investigații. Jurnalista bulgară Viktoria Marinova a fost asasinată la Ruse

October 07, 2018

Scris de Adrian Bărbulescu

Publicat în România nașilor

Ziarista de investigații Viktoria Marinova, în vârstă de 30 de ani, a fost asasinată în localitatea bulgară Ruse, noaptea trecută, a anunțat pe Twitter Organized Crime and Corruption Reporting Project.
Potrivit cotidianului Dnevnik, citat de topsky.sk, ziarista a fost bătută și violată înainte de a fi ucisă.
Corpul ei a fost găsit într-o zonă greu accesibilă, în niște tufișuri, lângă Dunăre. Potrivit primelor elemente ale anchetei, ziarista a fost strânsă de gât. Este vorba de al treilea ziarist asasinat într-o țară a Uniunii Europene în ultima perioadă, după Daphne Caruana Galizia (Malta) și Jan Kuciak (Slovacia). Toți trei erau jurnaliști de investigații.