Viorica Dăncilă a anunțat prima rectificare bugetară din acest an. Se taie bani de la președintele Klaus Iohannis și de la ”statul paralel”

August 03, 2018

Scris de Adrian Bărbulescu

Publicat în Economie

Premierul Viorica Dăncilă a anunţat joi seara prima rectificare bugetară din acest an, prin care se taie bani de la Administrația Prezidențială, dar și de la serviciile secrete, denumite de PSD ”statul paralel”.
”Rectificarea bugetară este pozitivă. Au existat încasări suplimentare la buget de șase miliarde de lei după şapte luni”, a spus Dăncilă.
Ea a subliniat că nu există probleme privind bugetele alocate pentru plata salariilor şi pensiilor. În plus, valoarea PIB este estimată să atingă valoarea de 945 miliarde de lei în acest an. Totodată, Dăncilă a spus că deficitul bugetar este estimat, pentru acest an, la 2,97% din PIB, sub ţinta de 3% asumată în faţa reprezentanţilor Uniunii Europene (UE).

Rectificare bugetară negativă pentru Administraţia Prezidenţială, SRI, SIE, SPP, STS şi nouă ministere

“Astfel de reduceri au avut loc acolo unde am constatat un grad scăzut de utilizare a sumelor pe care respectivele ministere su instituţii le aveau la dispoziţie”, a anunţat Viorica Dăncilă.
Ministerul Economiei, Ministerul Energiei, Ministerul Dezvoltării, Ministerul Mediului, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Turismului, Ministerul Apelor şi Pădurilor, Ministerul Tineretului şi Sporturilor şi Ministerul Cercetării şi Inovării se numără printre cele care au o rectificare bugetară negativă.
De asemenea, Administraţia Prezidenţială, Serviciul Român de Informaţii, Serviciul de Informaţii Externe şi Serviciul pentru Protecţie şi Pază şi Serviciul de Telecomunicaţii Speciale se numără cu printre instituţiile cu o recificare bugetară negativă.

Dăncilă: Bugetul de pensii a fost suplimentat cu 852 milioane de lei

Bugetul de pensii a fost suplimentat cu 852,1 milioane de lei, în condiţiile în care Guvernul a luat în calcul şi ultimele modificări legislative cu privire la recalcularea pensiilor pentru cei care au lucrat în grupele speciale de muncă.
Sănătatea primeşte bani în special pentru achiziţia de echipamente medicale, a anunţat premierul. ”Sănătatea, domeniu prioritar în viziunea noastră de guvernare, a beneficiat de o suplimentare consistentă, de 891 milioane lei, cea mai mare parte din această sumă fiind alocată pentru achiziţia de echipamente medicale. Din acest surplus, vom achiziţiona 300 de incubatoare pentru maternităţi, 300 aparate de testare auditivă la nou-născuţi şi alte echipamente pentru mame şi copii”, a anunţat Dăncilă.
În domeniul sănătăţii, banii suplimentari au fost dirijaţi către programele de sănătate publică, echipamente pentru unităţile de urgenţă, RMN, CT-uri, screening pentru bolnavii de cancer (program derulat cu Banca Mondială) şi pentru pentru proiecte cu finanţare externă nerambursabile.
Educaţia a primit în plus 178,1 milioane lei. Banii se vor duce către burse pentru elevi şi studenţi, investiţii la unităţile de învăţământ, granturi pentru învăţământul secundar (program derulat cu Banca Mondială), aula şi sala de conferinţă la Universitatea Politehnică Bucureşti, finalizarea Corpului C al Facultăţii de Drept şi al Facultăţii de Ştiinţe Umaniste la Universitatea Valahia din Târgovişte, finalizarea sediului central al Universităţii din Piteşti - Corp B.
Agricultura şi ANSVA primesc în plus 185 milioane lei. Banii vor fi folosiţi pentru plata motorinei pentru lucrările agricole, investiţii în 37 de staţii de pompare pentru irigaţii, eradicarea pestei porcine - despăgubiri pentru animalele sacrificate.
Transporturile primesc 170,5 milioane lei suplimentari. Banii vor fi utilizaţi pentru finalizare-modernizare a unui tronson de 90 km din DN 18 Baia Mare - Sighetul M. – Iacobeni, finalizarea reabilitării Podului Agigea-Constanţa, costrucţie pod peste râul Vedea, achiziţia unui simulator de zbor pentru Şcoala de Aviaţie şi începerea lucrărilor la calea ferată Râmnicul Vâlcea – Vâlcele.
Ministerul de Interne primeşte în plus 366,3 milioane de lei pentru achiziţia de echipamente şi mijloace de intervenţie şi de mobilitate terestră pentru Jandarmerie şi Poliţie. O parte din bani vor fi folosiţi la plata salariilor pentru 7.792 posturi pentru promoţiile de agenţi şi subofiţeri.
Administraţiile locale vor primi 1,126 miliarde lei pentru menţinerea veniturilor comunităţilor locale la nivelul din 2017 şi asigurarea sumelor pentru programul hrană pentru elevi. În plus, au fost alocaţi 300 milioane lei pentru Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL I + II) - prin Ministerul Dezvoltării.